Se reiau lucrările de amenajare a celor șase blocuri de pe Aleea Constantin Iordăchescu – Cartier ANL Cișmea, a anunțat, vineri, primarul Cosmin Andrei.
„Astăzi am semnat contractul de lucrări – rest de executat pentru acest obiectiv cu SC INSIDE CONSTRUCTION SRL. Iată că, după un timp îndelungat, am reușit să deblocăm situația în care au trenat aceste blocuri, în condițiile în care în municipiu este înregistrată o cerere imensă pentru locuințe”, a scris edilul pe Facebook.
Potrivit acestuia, cele 72 de apartamente, respectiv 22 de garsoniere și 50 apartamente cu două camere, vor fi finalizate în cel mult 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
„Acest obiectiv, abandonat în 2018 pe motiv de creștere a prețurilor la materiale de construcție și manoperă, ajunsese la un stadiu de execuție de aproximativ 53%”, a adăugat Andrei.