Scandal de la construcția unui bloc, într-un cartier din municipiul Botoșani!

Zeci de cetățeni dintr-un cartier din municipiul Botoșani, unde un investitor privat intenționează să ridice un bloc, cu patru etaje, au depus un nou memoriu la Primăria Botoșani prin care încearcă să împiedice realizarea construcției.

În luna octombrie a anului trecut, 80 de cetățeni care locuiesc pe strada Octav Onicescu nr.36-39 au depus o petiție la primărie, prin care au cerut să nu se elibereze avizele și documentația necesară pentru construcția noului bloc.

Oamenii au enumerat și motivele pentru care solicită acest lucru, printre acestea numărându-se faptul că liniștea cartierului va fi perturbată de utilajele care vor fi mereu în zonă pentru executarea lucrărilor de construcție, ceea ce ar duce și la perturbarea traficului, s-ar reduce numărul de locuri de parcare, ar fi tăiați copaci, iar rețeaua de utilități ar fi supradimensionată, ceea ce ar putea crea probleme.

La sfârșitul anului a avut loc o consultare publică în care s-a pus în discuție realizarea investiției, cetățenii revoltați de intenția investitorului depunând un nou memoriu.

"Un investitor dorește să construiască un bloc cu patru nivele, cu 12 apartamente de locuit. Este un bloc înalt, la fel ca cele învecinate. Se află într-o aglomerare de blocuri, sunt cinci blocuri de jur împrejur, iar prin construirea viitorului bloc două din blocurile existente vor fi foarte puternic afectate din punct de vedere al luminozității. Locatarii care au vederea spre terenul pe care se intenționează a se face construcția pierd luminozitatea. Se studiază oportunitatea construirii blocului printr-o documentație PUD. În paralel cu această documentație o etapă importantă este consultarea publicului. Locatarii din zonă sunt foarte nemulțumiți, și-au dat seama că viitoarea construcție le va lua lumina și au venit 14 reprezentanți la ședința de consultare a publicului, dar au adus cu dumnealor o listă cu 80 de semnatari ai unei petiții și în continuare se opun aducând niște argumente tehnice care stau în picioare. Rezultatul consultării publicului este unul negativ", a precizat viceprimarul Marian Murariu.

În ședința de Consiliu Local din luna ianuarie, va fi supus dezbaterii și aprobării în Consiliul Local PUD-ul, iar în funcție de decizia aleșilor se va realiza investiția imobiliară sau nu. 

"Din punctul meu de vedere, rezultatul consultării publice este unul extraordinar de important. Dacă locuitorii de acolo aduc argumente tehnice care stau în picioare împotriva construirii acestui bloc, nu ar trebui să se construiască. Este o chestiune de umanitate, "înmormântăm" niște apartamente, nu vor mai avea lumină, vor sta ca într-o celulă. Studiind atent documentația am observat că viitoarea construcție nici nu respectă conform legii anumite distanțe", a mai menționat viceprimarul. 

Terenul pe care ar urma să se ridice blocul este în apropierea Parcului Mihai Eminescu, iar în trecut acolo a fost un teren de joacă. 

"Investitorul nu a cumpărat acel teren, are doar un contract, și doar dacă va fi aprobată în Consiliul Local investiția, doar în ipoteza aceasta cumpără terenul. Atâta timp cât este respectată legea și nu afectează pe ceilalți cetățeni orice investiție este binevenită", a conchis Marian Murariu.

 

Spune-ne opinia ta