Documentația pentru construirea unui bloc în municipiul Botoșani, RESPINSĂ!
UPDATE!

Documentația depusă de un investitor care vrea să ridice un nou bloc de locuințe între-un cartier din municipiul Botoșani a fost respinsă de către reprezentanții municipalității. 

 

Într-un proiect de hotărâre, ce va fi supus și dezbaterii Consiliului Local în ședința de marți, se precizează că documentația Plan Urbanistic de Detaliu pentru construire imobil locuințe colective P+4E, pe strada Octav Onicescu, se respinge, motivat de rezultatul nefavorabil al procedurii de consultare a publicului și pentru că nu se respectă distanța față de unul dintre blocurile alăturate.

Zeci de locatari care stau în zonă se opun cu vehemență ridicării imobilului, și au făcut mai multe memorii la primărie prin care au cerut stoparea unei astfel de investiții.

Principalele obiecţiuni ale locatarilor din zonă au fost cele referitoare la distanţele între imobilul propus şi blocurile existente, gradul de însorire, locurile de parcare, afectarea structurii de rezistenţă a blocurilor învecinate, eventualul acces al maşinii Salvării, pompieri, lucrările de organizare de şantier, natura juridică a terenului pe care se doreşte construirea imobilului. 

"Terenul necesar construirii obiectivului, în suprafaţă totală de 937,00 mp este compus din două parcele şi anume: terenul în suprafaţă de 737,00 mp și terenul în suprafaţă de 200,00 mp, parte din terenul în suprafaţă totală de 1048,00 mp situat în str. Octav Onicescu nr. 26, în partea posterioară a parcelei Terenurile ce fac obiectul documentaţiei sunt in proprietatea lui ONOFREI IONEL VALERICA cota y, si ONOFREI SILVIA ELENA cota 1/2 conform Certificat de mostenitor nr 47 din 20.08.2014, nu pot fi revendicate, nu sunt în litigiu. Între investitorul SC ACTIV PRO INVEST SRL şi proprietarii terenurilor a fost încheiată o Promisiune bilaterală de vânzare autentificată cu nr. 7044 din 10.12.2015 şi un Contract de cesiune autentificat cu nr. 3953 din 15 iulie 2016 a Promisiunii bilaterale dc vânzare autentificată cu nr. 7044 din 10.12.2015 în scopul construirii imobilului ce face obiectul PUD. În cazul în care documentaţiade urbanism se aprobă, investitorul va trebui să cumpere cele două terenuri şi să le alipească în aşa fel încât acestea să constitue o singură parcelă în suprafaţă de 937,00 mp (...) Pe direcţia N-E faţă de clădirea din str. Octav Onicescu nr. 28 distanţa rezultată între clădiri este mai mică decât prevederile normativului", se arată în proiectul de hotărâre.

Un ultim cuvânt vizavi de această investiție îl au, totuși, consilierii locali. 

Vezi AICI proiectul de hotărâre de Consiliu Local!

UPDATE ora 13.30:

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local, care prevedea respingerea documentației Plan Urbanistic de Detaliu, a fost adoptat de aleșii municipali, astfel că investitorul nu a primit undă verde din partea autorităților locale pentru a ridica respectivul bloc. 

 

Spune-ne opinia ta