Un nou proiect de hotărâre a fost depus pe masa consilierilor locali de la Botoșani, proiect care se referă la creșterea programului de lucru cu publicul la instituția care eliberează cărțile de identitate de la Botoșani, dar și la instituția care încasează taxele și impozitele din municipiu.
Inițiativa le aparține consilierilor locali USR, care au lansat o sesiune de consultări a populației din municipiul Botoșani, iar rezultatele au arătat că de 30 de ani, botoșănenii trebuie să-și ia liber de la muncă pentru a putea plăti taxele și impozitele, iar pentru eliberarea cărților de identitate au de stat la cozi infernale.
Dacă această inițiativă va fi aprobată de Consiliul Local de la Botoșani, atunci, în primul rând, se va trece la implementarea unui sistem de programare online la SPCLEP Botoșani – astfel încât să nu se mai stea la cozi pentru a se schimba cărțile de identitate. De asemenea, la aceeași instituție, ar trebui să se implementeze un program de lucru cu publicul timp de minim 4 ore cumulate pe săptămână, în afara intervalului orar 8 – 16.30. Pe scurt, program prelungit până în jurul orei 18 timp de patru zile din săptămână.
Propunerea vizează același lucru și în cazul Direcției de Taxe si Impozite Locale Botoșani, pentru care se cere asigurarea unui program de lucru cu publicul timp de minim 4 ore cumulate pe săptămână în afara intervalului orar 8 – 16.30. Cu alte cuvinte, program prelungit până în jurul orei 18, cel puțin patru zile din săptămână.
“Bineînțeles, lucrurile astea trebuie să se întâmple fără a afecta statul de funcții, veniturile salariale ale angajaților sau numărul total de ore lucrate de către aceștia. Evident, totul depinde de votul din consiliul local”, a explicat consilierul local Raluca Curelariu.