Primarul Cătălin Flutur susţine că la Parcul de agrement Cornişa se lucrează, dar cu “ţârâita”, fiind de executat o serie de lucrări pentru care însă nu s-a semnat contractul de achiziţii.
Cât priveşte procesul pe care constructorul, societatea Electroalfa, l-a deschis împotriva Primăriei, pe motiv că a fost ţinut în şantier, Flutur a spus că administrația pregăteşte un punct de vedere cu care se va prezenta în instanţă.
“Ei pe această perioadă au acolo organizarea de şantier şi îşi doresc probabil să obţină nişte bani, dar ne judecăm. Instanţa va hotărî a cui este vina, prelungirile s-au făcut cu acordul părţilor, asta invocăm şi noi în apărarea noastră şi aşteptăm hotărârea instanţei. Se mai lucrează cu ţârâita, câte un pic. Încă nu am semnat contractul în urma ultimei achiziţii publice care s-a făcut, este o problemă la partea de achiziţii. Dacă preluam patinoarul la timp ca obiect individual îl deschideam, dacă s-a hotărât să luăm tot ansamblul, când îl vom lua, atunci îl vom putea deschide”, a spus primarul Cătălin Flutur.
Prin acţiunea deschisă la Tribunalul Botoşani, Electroalfa cere daune de aproximativ 1,5 milioane lei.
Lucrările la Parcul de agrement Cornișa ar fi trebuit finalizate în anul 2015. Până la ora actuală niciun obiectiv de la Cornișa nu a fost recepționat. Încă mai sunt lucrări de executat la canalizare și la plaja de la piscina exterioară, după realizarea canivoului unde au fost amplasate toate conductele de la partea de bazine. Aceste lucrări au apărut după ce în vara anului trecut, după ploi, la bazinele exterioare au fost alunecări de teren.
75 de milioane de lei s-au cheltuit până acum pentru realizarea investiției de la Cornișa.