Primăria municipiului Botoșani a depus, luni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), trei proiecte care vizează modernizarea infrastructura de transport public.
Două dintre acestea constau în achiziția a 11 autobuze electrice și stații de încărcare, dotarea stațiilor de autobuz dotate cu totemuri digitale, 10 automate de emitere a biletelor sau de încărcare a cardurilor, software e-ticketing și de informare a călătorilor. Cel de al treilea vizează susținerea transportului alternativ, prin realizarea unui circuit de piste de biciclete, pe trei trasee.
Pe lângă proiectele privind infrastructura de transport, Primăria solicită finanțare pentru construirea unor locuințe pentru tineri care provin din grupuri vulnerabile, pentru care se pregătesc 16 garsoniere, 32 de apartamente cu 2 camere și 16 apartamente cu 3 camere.
Valoarea totală a obiectivelor de investiție depășește 12,5 milioane de euro.