Pregătiri pentru alegerile parţiale din comuna Vlăsineşti

Alegerile parţiale ce vor fi organizate în comuna Vlăsineşti intră în linie dreaptă, fiind publicat deja în Monitorul Oficial al României calendarul desfăşurării acestui scrutin.

Comuna Vlăsineşti este singura unitatea administrativ-teritorială din judeţul Botoşani unde se organizează alegeri parţiale în data de 11 iunie pentru desemnarea unui nou primar.

Comuna a rămas fără primar după ce Lucian Trufin a câştigat un mandat de parlamentar.

“La Botoşani avem alegeri parţiale locale numai în comuna Vlăsineşti. A fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea prin care se aprobă calendarul acţiunilor pentru perioada electorală. În Botoşani se organizează numai Biroul Electoral de Circumscripţie Locală la comuna Vlăsineşti. Începând cu data de 15 mai va fi emis ordinul de prefect privind numerotarea secţiilor de votare, vor fi trei secţii, emiterea ordinelor de prefect privind programul de funcţionare şi sediul Biroulu Electoral de Circumscripţie Locală”, a precizat prefectul Dan Şlincu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta