Patrimoniul orașului, ”protejat” de primar cu impozite uriașe

Proprietarii clădirilor de patrimoniu au fost somați, inițial, să efectueze, în termen de 6 luni, lucrări de întreținere sau îngrijire.

La propunerea primarului Cosmin Andrei, Consiliul Local al Municipiului Botoșani va supune spre aprobare, în ședința ordinară din 28 noiembrie 2023, Proiectul de Hotărâre privind majorarea substanțială, pentru anul 2024, a impozitului pentru clădirile situate în municipiul Botoșani, aflate în Lista monumentelor istorice, și care se găsesc într-o stare avansată de degradare, ca urmare a neîngrijirii ori lăsării în paragină.

Comisia de identificare, evaluare și stabilire a stării tehnice a clădirilor și terenurilor neîngrijite, constituită la nivelul Primăriei Botoșani, a efectuat verificări în teren și a completat, pentru fiecare în parte, o notă tehnică de constatare a stării acestora.

În urma constatării comisiei, proprietarii au fost somați să efectueze lucrări de îngrijire și întreținere pentru menținerea unei stări corespunzătoare a imobilelor

În luna februarie a acestui an, printr-o somație a municipalității, s-a solicitat proprietarilor ca, în termen de 6 luni, să efectueze lucrările de întreținere sau îngrijire a imobilelor din municipiul Botoșani, identificate și evaluate drept clădiri degradate.

Întrucât aceste lucrări de reparații sau îngrijire nu au fost realizate în termenul stabilit, comisia de specialitate a Primăriei Botoșani a înaintat către Direcția de Impozite și Taxe Locale propuneri de majorare a impozitului pe clădiri și terenurile aferente, după cum urmează:

  • Casa Silion (mijlocul sec. XIX), clădire monument istoric, aflată în Lista monumentelor istorice, situată în Strada I.C. Brătianu, nr. 18 – impozit majorat cu 400%;
  • Casa Palaga (mijlocul sec. XIX), clădire monument istoric, aflată în Lista monumentelor istorice, situată în Strada Octav Băncilă, nr. 32 – impozit majorat cu 400%;
  • Casa Manolache Iorga (mijlocul sec. XIX), clădire monument istoric, aflată în Lista monumentelor istorice, situată în Aleea Unirii, nr. 10 – impozit majorat cu 400%;
  • clădire monument istoric, (mijlocul sec. XIX), aflată în Lista monumentelor istorice, situată în Aleea Maxim Gorki, nr. 13 (fost Strada Maxim Gorki, nr. 1),  impozit majorat cu 400%;
  • clădire situată în Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 68 – impozit majorat cu 400% și pentru terenul aferent tot cu 400%;
  • clădire situată în Strada Manolești Deal, nr. 6 bis – impozit majorat cu 400%;
  • clădire situată în Strada Ion Simionescu, nr. 2 – impozit majorat cu 400% și cu 300% pentru terenul aferent;
  • clădire situată în Aleea Parcul Tineretului, nr. 1 – impozit majorat cu 400%;
  • clădire situată în Strada Cornișa, nr. 5  - impozit majorat cu 400% și pentru terenul aferent tot cu 400%;
  • clădire situată în Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 58 (fost nr. 78) – impozit majorat cu 400% și pentru terenul aferent cu 300%.


 Casa Silion

 

Spune-ne opinia ta