Parcuri inteligente păzite cu polițiști locali. „Ținem doi polițiști locali 24/24 să păzească patru bănci” (video)

Parcurile inteligente din municipiul Botoșani au fost inaugurate în urmă cu aproximativ o lună, respectiv patru luni. 

La mai bine de o lună de la inaugurarea parcului inteligent din Parcul „Mihai Eminescu” băncile care ar fi trebuit să fie inteligente au și fost vandalizate. Acest lucru a fost prezentat în ședința de Consiliu Local de Eugen Țurcanu.

Consilierul local a spus că acest parc este păzit 24/24 de ore de doi polițiști locali, după ce ar fi fost furate din băncile inteligente mai multe dispozitive electronice. Această situație este asemănătoare și la parcul inteligent de pe strada Adamiu, din zona Industrială.

 

„Stau și păzesc zi și noapte, câte doi oameni pe tură. Nu fac alte chestii, deși sunt alte locuri unde ar trebui să meargă și să facă ordine publică. Stau și păzesc niște bănci inteligente, care sunt atât de inteligente încât cei care le-au montat nu au prevăzut niște sisteme de prindere sănătoase și s-au furat din ele niște dispozitive electronice care ar fi trebuit să dea niște mesaje la rândul lor. Pentru că nu se poate pune un lacăt sau un sistem de prindere sănătos noi ținem doi polițiști locali 24/24 ca să păzească patru bănci inteligente. Dacă vă vine să credeți. Am înțeles că pe Adamiu este la fel. Este o patrulă care păzește băncile”, a declarat Eugen Țurcanu în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Consilierul solicită să scoată Poliția Locală de acolo și să se caute soluții adevărate pentru acele bănci inteligente, ca să nu se mai fure piese din ele.

„Solicit să scoatem de acolo Poliția Locală și să o trimitem să caute într-adevăr cei care vandalizează orașul, iar constructorul să găsească soluții pentru bănci să le pună niște sisteme ca să nu se mai fure sistemele de comunicare”, a completa consilierul.

Primarul municipiului Botoșani s-a aplecat asupra acestei solicitări, spunând că se vor lua măsuri în această privință.

„Acest lucru poate fi corectat. Sunt de acord cu aspectele aduse în discuție și sunt convins că domnul viceprimar care a auzit interpelarea dumneavoastră va avea o discuție cu directorul Poliției Locale”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Zona de recreere din Parcul „Mihai Eminescu” a fost inaugurată pe data de 17 octombrie, fiind situată pe spațiul fostului ștrand municipal. Investiția proiectului a fost făcută prin fonduri europene, iar valoarea acestuia se ridică la 3,4 milioane de lei.

Parcul de pe strada Adrian Adamiu a fost inaugurat pe 7 iulie, însă a fost redat cetățenilor care locuiesc în zonă abia pe 17 octombrie. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...