O primărie de la ţară a cumpărat un SUV electric de 40.000 de euro, dar riscă să fie executată silit

O primărie de la ţară, din judeţul Botoşani, şi-a cumpărat SUV electric de peste 40.000 de euro. Autorităţile locale spun că această achiziţie îi ajută să facă economie la buget, dar în acelaşi timp primăria este în pragul executării silite.

Aflată aproape de malurile Prutului, la peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, Durneşti este o comună unde localnicii trăiesc din agricultură şi creşterea animalelor. Cu toate acestea, Primăria Dumeşti este, poate, singura din Moldova care se poate lăuda cu un autoturism electric cumpărat din fonduri publice, cu peste 40.000 de euro, scrie adevărul.ro.

 

„Eu sunt mare adept al protecţiei mediului”  

Este vorba despre un SUV electric marca Volkswagen ID.4, un autoturism al cărui preţ variază între 40.000 şi 49.000 de euro. Maşina a fost cumpărată din bugetul Primăriei, la care se adaugă banii primiţi de la două maşini date prin programul Rabla.

Edilul comunei spune că este mulţumit de investiţie şi că, de fapt, a vrut să cumpere maşina de acum doi ani, gândindu-se să facă economie la buget, dar şi să protejeze mediul.   

„Este foarte economicoasă. În cinci ani, se amortizează costurile. Şi eu sunt un mare adept al protecţiei mediului. Avem comună întinsă şi facem drumuri la Botoşani dese, deci facem economie la combustibil şi este o investiţie bună”, spune primarul Viorel Sasu.  

Cu SUV electric, dar şi cu datorii pe măsură

Primăria a cumpărat SUV-ul deşi riscă să fie executată silit de o firmă de salubrizare din cauza datoriilor. Litigiul durează de aproape un deceniu şi a pornit de la neplata unor facturi către operatorul de salubrizare. Agentul economic are deschisă în instanţă o solicitarede executare silită pe aproape 500.000 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Apărării, informații oficiale cu privire la dronă: Două aeronave F-18 au decolat pentru monitorizarea situației!

astăzi, 17:36

Marți, 8 septembrie, la ora 16.47, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, la 18 km nord de localitatea Roman. Centrul Național Militar...

Mesaj de dronă la Botoșani transmis prin RO-ALERT!

astăzi, 17:07

Mesajul transmis populației, la ora 17.00, este unul de avertizare și conține recomandări clare privind măsurile de protecție. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aer...

Un ghiozdan pentru un nou început pentru copiii deținuților din Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 15:38

La început de an școlar, fiecare copil merită să pășească cu încredere spre un nou început. Uneori, pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de un gest simplu, dar f...