Admirabil comentariu despre eforturile pompierilor, dar mai ales despre atitudinea celor care ar putea să dea o mână de ajutor, dar nu o fac. În schimb, filmează și apoi iau în derâdere activitatea salvatorilor.
Postarea îi aparține purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, dar veți recunoaște în cuvintele pompierului scene valabile în orice colț de țară.
"Miticul...
...cu accent pe ultimul „i”, îl vedem pretutindeni. La inundații, stând prăbușit pe scaun într-un birt, cu brațul obosit de ridicările sticlei cu conținut nedefinit, dar suficient de puternic în glas atunci când îi apostrofează pe pompieri, că nu se mișcă „mai cu talent”...
Îl auzim chiar și la 112, la prima zăpadă, cerându-i socoteală dispecerului pompier că nu e nimeni să-i curețe șoseaua, așa încât cauciucurile lui de vară, netede și lucioase, să poată continua drumul. Sau, mai elegant, să-l certe că nu poate ieși cu mașina din curte, din cauza zăpezii...
Dar mai ales, îl vedem, în toată splendoarea lui, manifestându-se la incendii. Stând la o distanță considerabilă, cât microfonul telefonului cu care filmează să nu fie acoperit de motoarele autospecialelor, și dându-și cu părerea ca un adevărat specialist. Susținut, evident, de alți „mitici”, în diferite stadii euforice, probabil colegi de-ai lui de pe vremea când a „făcut armata la pompieri”... Sau doar de pahar.
Ascultând cu atenție cifrele debitate, pe diferite tonalități, mai mult sau mai puțin dogite, îți poți da seama ușor de intențiile de „susținere” a intervenției... Evident, ar fi fost mai de ajutor pentru bietul proprietar, aflat în plin necaz, dacă miticul punea mâna și făcea un releu de găleți cu amicii lui, aruncând apă peste flăcări... Spre deosebire, părintele Puiu Florea, cu inimoșii săi voluntari, a venit tocmai de la Cornu Luncii, ca să susțină intervenția „în parohia”miticului. Dar nu se cade așa ceva... La prestanța lui, cum să-și pună la treabă singura mână viabilă, cea din buzunar? Atunci, nu s-ar mai chema „mitic”...
Să vă povestesc cu ce inimă s-au trezit băieții duminică, sunați de unii sau de alții, să le arate filmulețul și să-i anunțe că i-a văzut toată țara la televizor? Și cum copiii și soțiile se uitau îngrijorați la ei? Păi, cum de ce? Doar a „văzut” toată lumea că au ajuns „după două ore” și cu ”mașinile fără apă”!
Sau mai bine să vă povestesc în ce condiții au intervenit? Pe un frig care le intra în oase și le îngheța mâinile pe țeava de refulare și pe care nu au lăsat-o jos aproape 4 ore, până nu au îndepărtat tot pericolul...
Oare miticul a stat să-i filmeze până la sfârșit, cum erau plini de funingine și uzi până la piele, tremurând din toate încheieturile? Evident că nu! A fugit la adăpost, să continue „încălzirea”...
Și toate acestea pentru ce? Pentru că cele „2 ore” erau de fapt 11 minute? Pentru că cei „plătiți din banul lui” au salvat casa omului lovit de năpastă și au stins incendiul în limitele găsite? Sau doar pentru plăcerea sadică de a face bășcălie din orice și din oricine? Aș putea trece peste asta, dar nu și peste faptul că și-au împroșcat veninul online, să vadă toți grozăviile constatate de ei. Și, mai ales, nu pot să trec peste umilința îndurată de colegii mei! Ei, care nu merită în niciun fel să fie murdăriți de astfel de specimene!
Suntem recunoscători miticilor pentru momentele minunate pe care ni le oferă la fiecare comentariu grotesc și pentru fiecare clipă în care stau cu mâinile-n sân, spunându-și că nu e treaba lor și că suntem noi plătiți pentru asta... Lucrurile acestea ne întăresc și ne fac să mergem mai departe, cu fruntea sus și cu privirea dreaptă. Dar sperăm să nu se găsească vreodată situația în care să fie puși în postura proprietarului păgubit și să se uite disperați la colegii de bârfă de pe margine... Pentru că aceștia vor sta la fel, ca și acum, cu telefonul într-o mână, filmând, și cu cealaltă în buzunar, de frig...
Și pe de altă parte, vrem să le mai spunem ceva: nu așteptăm doar mulțumiri sau laude, pentru că noi ne știm propriile slăbiciuni sau neajunsuri. Dar să rețină că oricum și oricând ne facem datoria și tot ceea ce ne stă în putere, fără precupețire! Iar faptele vorbesc în locul nostru! Și asta pentru că suntem ceea ce ne dorim să devină și ei, la rândul lor: OAMENI...
Iată! Vine! „Hristos Se naște!”... iar noi uităm încet-încet să devenim mai buni... În loc de bulgări de zăpadă, aruncăm cu noroi... În loc de iertare, „dăruim” venin... Iertați-mă și pe mine, dacă v-am greșit cu ceva! Poate nu e prea târziu să ne revenim, cu toții...
Sărbători liniștite!"