Mesajul unui criminalist către toți polițiștii din țară: "Înainte de a fi polițist, sunt român"

"Dacă și tu, polițist român, îți dorești ca România să aibă autostrăzi, hai să ne unim", scrie un lider de sindicat din Poliție, care le cere colegilor să participe la protestul de 15 minute. "Fiecare polițist beneficiază, în timpul programului de lucru, de 20 de minute pauză de masă. Ce-ar fi ca toți polițiștii din această țară să-și ia pauza de masă vineri, 15 martie, fix la ora 15.00? Nimic ilegal". 

Vicepreşedinte Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică, a anunţat, pe Facebook, că susţine demersul suceveanului care a construit primul metru de autostradă din Moldova, propunând ca toţi poliţiştii să-şi ia pauza de masă vineri, 15 martie, la ora 15.00.

“Înainte de a fi polițist, sunt român. Înainte de a fi polițist sunt bucovinean, sucevean, un simplu cetățean al acestei țări revoltat de ignoranța conducătorilor, indignat de rânjetul sarcastic al celor ce ne-au umilit la propriu ani în șir, încurajați de indiferența și neimplicarea noastră.Iar când un seamăn reușește, într-un mod cât se poate de inedit, să atragă atenția cu privire la una dintre problemele reale ale societății, nu pot rămâne impasibil. Voi spune #DA provocării lansate de Stefan Mandachi, aceea de a ne opri din orice activitate profesională pe 15 martie, la ora 15.00, pentru 15 minute”, a scris, pe Facebook, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.

 

Bogdan Bănică, criminalist în cadrul I.P.J. Suceava, propune ca, în semn de susținere față de demersul suceveanului Ștefan Mandachi, cel care a construit singur primul metru de autostradă din Moldova, toți polițiștii din țară să-și ia pauza de masă vineri, 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute, având în vedere că agenții nu au voie să protesteze din cauza calității de funcționar public.

“⚠️ ATENȚIE! Fiecare polițist beneficiază, în timpul programului de lucru, de 20 de minute pauză de masă. Ce-ar fi ca toți polițiștii din această țară să-și ia pauza de masă vineri, 15 martie, fix la ora 15.00? Nimic ilegal. Doar că astfel ne vom putea manifesta și noi, angajații Ministerului Afacerilor Interne, nemulțumirea generalizată, astfel vom putea fi #alături de un român cu inițiativă. ⚠️ ???? Dacă și tu, polițist român, îți dorești ca România să aibă autostrăzi, hai să ne unim. #Șîeu vreau autostrăzi în România… măcar una în Moldova! #share Vineri, 15 martie, ne luăm pauza de masă la ora 15.00, distribuie #șîtu să tragem acest semnal de alarmă!‼️”, a  mai scris liderul de sindicat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...