Lucrări finalizate la Secția de Îngrijiri Paliative și Biserica „Sfântul Gheorghe” (video)

Lucrări finalizate la Secția de Îngrijiri Paliative și Biserica „Sfântul Gheorghe” (video)

Municipalitatea a demarat procedurile de recepție a lucrărilor de construire a Secției de Îngrijiri Paliative și de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, primarul Cosmin Andrei.

„Durează câteva zile și îmi doresc foarte mult ca cele două comisii să înainteze rapoartele prin care au fost admise recepțiile. Dacă între timp sunt mici neconformități, să fie corectate astfel încât să mergem în etapa următoare cel puțin cu Secția de Boli Paliative, pentru că avem nevoie de modificarea de organigramă la Spitalul „Sfântul Gheorghe”, finanțare pentru tot ceea ce înseamnă dotări, mobilier și ceea ce îmi vor transmite medicii de acolo”, a declarat Andrei.

Potrivit acestuia, Biserica „Sfântul Gheorghe” va fi inaugurată printr-un eveniment organizat împreună cu parohia.

„Pregătim o inaugurare cu o slujbă, într-un dialog cu preotul de acolo și o să vedeți că sunt lucruri frumoase realizate acolo. Un obiectiv emblematic pentru municipiul Botoșani, pe care îl închidem cu o cofinanțare care a fost destul de consistentă, de la bugetul local, mult peste ceea ce s-a prevăzut inițial, pentru că a fost această creștere la materialele de construcții. Am ținut foarte mult să închidem obiectivul și am venit în Consiliul Local și am suplimentat sumele de fiecare data, pentru că eram pe ultima parte a lucrărilor. Iată că am ajuns în această etapă, recepția lucrării”, a adăugat primarul municipiului Botoșani.

Investiția pentru construirea Secției de Îngrijiri Paliative se ridică la o valoare de 15,6 milioane de lei, în vreme ce reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” reprezintă o investiție de 10,6 milioane de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta