Reorganizarea DSPSA, adoptată cu acuzații și contre. „Știm cu toții care e miza” (video)

Reorganizarea DSPSA, adoptată cu acuzații și contre. „Știm cu toții care e miza” (video)

Consiliul Local (CL) a adoptat, în ședința ordinară de joi, proiectul de hotărâre privind reorganizarea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) și a Serviciului Public de Administrare a Piețelor, Oboarelor și Cimitirelor (SPAPOC). Noul model presupune divizarea parțială a DSPSA și transferarea unor sarcini către instituția din urmă. Dezbaterea s-a soldat cu acuzații și contre între aleși.

Potrivit actului normativ, intervențiile edilitare și întreținerea spațiilor verzi vor fi preluate de actualul SPAPOC, care devine astfel Direcția de Servicii Publice. „Pe lângă transmiterea patrimonială, va opera și transmiterea litigiilor de orice natură, procedurile de achiziție publică (aferente serviciilor susmenționate), precum și preluarea personalului aferent din structurile Direcției, cât și a unei părți din personalul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, juridic, secretariat, financiar-contabil, resurse umane și salarizare”, prevede HCL. DSPSA devine, prin urmare, Direcția pentru Sport și Agrement.

Directorul DSPSA, liberalul Eugen Țurcanu, nu a putut participa la vot, pentru a evita conflictul de interese, însă a avut o interpelare pe această temă.

„Ați plecat în toată discuția asta de desfacere a DSPSA pe Ordonanța 71, studiu de fundamentare, regulamente, caiet de sarcini, dezbateri publice, tot felul de documente care s-au emis în această privință. Spuneți-mi, vă rog, această inițiativă se face în baza OUG 71? Vreau să știu și să se consemneze asta în procesul verbal de astăzi. De altfel, am depus înaintea ședinței un alt material, un punct de vedere al nostru. În rest, nu mai am nicio observație de făcut, pentru că oricum ar fi inutil. Și să tranșăm lucrurile astăzi”, a spus Eugen Țurcanu.

„Activitatea de la ITM este blocată de reclamații de la DSPSA”

În replică, primarul Cosmin Andrei i-a indicat să consulte actele normative invocate în preambul. Edilul a anunțat apoi că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), condus de către social-democrata Daniela Lozneanu, a notificat Primăria cu referire la o serie de petiții formulate de angajați ai DSPSA, care ar „bloca” activitatea instituției.

„Lucrurile în continuare nu funcționează la DSPSA sau cum se va numi. Astăzi am primit o hârtie de la ITM, prin care ni se transmite că activitatea de la ITM este blocată numai de reclamații de la DSPSA. Au 19 petiții în lucru de la salariați, care reclamă tot felul de aspecte care încalcă în primul rând principiul bunei credințe între angajator și angajat. Unele au fost transmise de doamna inspector oficial la Primăria Botoșani, vă voi da și dumneavoastră documentul și vom face o comisie. Până atunci vă spun ce se întâmplă astăzi acolo: relațiile de muncă, securitatea, sănătatea... toate petițiile reclamă abuzuri ale șefilor ierarhici și conducerii, cum ar fi blocarea accesului la locul de muncă, schimbarea sistemului de închidere a spațiului de lucru, vocabular indecent, amenințări, injurii și chiar loviri. 19 petiții la ITM doar din partea angajaților DSPSA. Și ne transmite doamna inspector să facem ceva, că le blocăm activitatea, mai au și altceva decât să trateze plângerile care se repetă”, a afirmat Cosmin Andrei.

El a adăugat că va propune constituirea unei comisii care să verifice aspectele reclamate, „pentru că lucrurile merg din ce în ce mai rău”.

„Cu toții știm care este miza”

În apărarea directorului DSPSA, Cătălin Flutur a sugerat că petițiile înaintate ITM ar putea fi neconcludente.

„18 sau 19 reclamații la ITM, o fi așa, dar zece sunt de la Maxim și patru de la Diaconiță, sunt și persoane îndemnate să facă aceste reclamații, ca să căutăm nod în papură. Știu foarte bine activitatea DSPSA și vă garantez că, în condițiile date, s-a făcut acolo o treabă foarte bună și trebuie să recunoaștem cu toții lucrul ăsta”, a spus fostul primar al orașului.

El este de părere că o structură relativ recent înființată nu este capabilă să preia în gestionare o linie de activitate suplimentară. Liberalul a arătat, de asemenea, că reorganizarea celor două instituții presupune înființarea a 13 noi posturi, inclusiv de conducere, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari pentru funcționare.

„Puțini probabil ca un serviciu nou înființat, cu chiu, cu vai, anul acesta ar putea să preia și să ducă în parametri optimi activitatea. Cu toții știm care este miza, este o majoritate în Consiliu, asta este. Totuși observ că odată cu această înființare se fac 13 angajări, din care 7 sunt un fel de TESA, mai apar vreo 3-4 șefi, un director, logic, știm cum va fi și concursul. Parcă era o ordonanță că nu se mai fac angajări la stat. Dintr-o dată facem 13 angajări, crește fondul de salarii. Sper din suflet ca acest conflict, acest război cu un om, implicit cu un om care reprezintă un partid să ducă cumva la schimbarea activității și să meargă totul mai bine”, a mai spus Cătălin Flutur.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 12 voturi favorabile, exprimate de consilierii PSD și viceprimarul Liviu Toma. Reprezentanții USR s-au abținut, în timp ce liberalii au votat „împotrivă”.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta