Lucrări de asfaltare pe tronsonul de drum județean Baisa - Corni

Consiliul Județean Botoșani a anunțat astăzi că procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere a județului Botoșani continuă, iar în această perioadă se desfășoară lucrări pe unul dintre cele mai circulate tronsoane de drum județean de pe Zona de Sud a județului.

Este vorba despre DJ 208 H, tronsonul cuprins între localitățile Baisa și Corni, acolo unde sunt executate lucrări de reparații prin turnare a unui covor asfaltic în 2 straturi, după ce anterior s-au efectuat lucrări de refacere a fundației drumului. Lungimea acestui sector de drum este de 6 km iar fondurile necesare pentru lucrările de reabilitare au fost alocate din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

 

În contextul demarării acestui nou șantier, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a efectuat astăzi o vizită de lucru pentru a verifica ritmul de lucru și stadiul lucrărilor.

„ Am constatat că deși turnarea covorului asfaltic a început recent, se lucrează într-un ritm alert și evoluția lucrărilor este vizibilă de la o oră la alta. Mai mult decât atât, mi s-a și confirmat de către constructor faptul că în aproximativ 2 săptămâni lucrările vor fi încheiate. Pe lângă cei peste 200 de kilometri de covor asfaltic turnați pe drumurile județului în ultimii 4 ani, o dată cu finalizarea și a acestei investiții, Consiliul Județean Botoșani va bifa încă un obiectiv atins, încă un tronson de drum județean pe care cetățenii vor putea circula în condiții de siguranță și confort”, a precizat în comunicatul de presă vicepreședintele Dorin Birta.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului!

astăzi, 20:30

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de...

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii săvineni în cadrul campaniei ,,Alege să fii fair-play!"

astăzi, 19:35

Jandarmii săvineni au desfășurat joi, 9 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!", la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă". ...

Botoșani: Locatari „blocați" de vecinii „gospodari”, au intervenit polițiștii!

astăzi, 18:50

În conformitate cu atribuțiile reglementate de legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desf...