La Botoșani, ca în Evul Mediu: Nici să faci un drum nu poți. Instalațiile de dirijare a traficului de pe drumul Prăjeni – Plugari, vandalizate

Deși liderii administrației județene au făcut eforturi pentru a porni și face drumul Prăjeni – Plugari, botoșănenii par mai degrabă dornici să saboteze realizarea acestor lucrări. Cel puțin asta pare a fi prima concluzie dacă ar fi să ne luăm după fapte.

În urmă cu o săptămână, constructorul a început să toarne balastul stabilizat pe un sens al drumului Prăjeni – Plugari, urmând ca în aceste zile să toarne și asfaltul, după care va lucra pe celălalt sens de mers.

Pentru ca traficul intens să nu afecteze calitatea lucrărilor, conducerile Consiliului Județean, a Direcției Județene de Drumuri și Poduri și a firmei de construcții au decis să se lucreze mai mult seara și noaptea, întâi pe un sens de circulație și apoi pe celălalt.

La sfârșitul săptămânii trecute însă au fost vandalizate semafoarele și semnele de circulație puse pe sectorul de drum DJ 282B, Prăjeni – Plugari, aflat în proces de modernizare.

 „Am făcut apel la transportatori și la botoșăneni ca, pentru o scurtă perioadă de timp, să-și limiteze deplasările pe sectorul de drum Prăjeni – Plugari, pentru a se putea turna balastul stabilizat și asfaltul pe cei 2,77 de kilometri rămași nemodernizați. Din păcate, apelul nostru nu a rămas fără ecou printre mulți botoșăneni, iar unii teribiliști au vandalizat și au furat acumulatorii de la instalațiile de dirijare a traficului. E păcat! Toți vrem drumuri civilizate, dar, se pare că unii dintre noi nu au nicio urmă de bun-simț față de cei care muncesc pentru a construi aceste drumuri”, a explicat  Doina Federovici, președintele Consiliului Județean de la Botoșani.

Constructorul care efectuează lucrările de modernizare pe drumul Prăjeni – Plugari și care a asigurat instalațiile de dirijare a traficului a făcut plângere la Poliție pentru a-i depista pe vandali.

„Sper ca, în cel mai scurt timp, polițiștii să-i identifice pe cei care au vandalizat instalațiile de semnalizare a traficului și să se dispună măsurile prevăzute de lege. E păcat că în anul de grație 2021 mai avem parte de astfel de incidente nefericite!”, a conchis Doina Federovici.

Efortul bugetar pe care-l presupune lucrarea de modernizare se ridică la 8,5 milioane de lei, bani asigurați de Consiliul Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta