Instrumente anticorupție implementate de Consiliul Județean de la Botoșani

Instrumente anticorupție implementate de Consiliul Județean de la Botoșani

Consiliul Județean a accesat un contract cu finanțare care va fi semnat cât de curând pentru proiectul „Sprijin pentru implementarea de instrumente  anticorupție în administrația Județului Botoșani”.

Acesta este în valoare de peste 300.000 de lei, bani ce vor fi asigurați în proporție de 98% din fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

Este un proiect prin care demonstrăm angajamentul nostru pentru o administrație corectă, care să acționeze în sprijinul cetățeanului și doar în interesul public. De asemenea, în aceste zile va fi depus proiectul pentru recuperarea din fondurile europene destinate luptei anti-Covid a banilor investiți în rețelele de oxigen și a celor electrice la secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean „Mavromati”. Vorbim de un proiect de peste 320 de mii de euro”, a precizat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

 

 

Spune-ne opinia ta