Îngrijorare la Primăria Botoșani. Creștere semnificativă de preț a energiei electrice ce trebuie plătită de municipalitate!

Lovitură grea pentru Primăria Botoșani și pentru celelalte administrații publice care fac parte din Zona Metropolitană. Prețul pe care vor trebui să îl plătească pentru energia electrică, preț negociat prin Bursa Română de Mărfuri, înregistrează o creștere semnificativă față de ce s-a obținut în anul anterior.

Dacă în 2016 s-a obținut un preț de 135,89 lei/MWh, anul acesta prețul depășește 170 de lei, potrivit primarului Cătălin Flutur.

Acesta nu își explică de ce s-a înregistrat o creștere atât de mare și susține că vor fi probleme în condițiile în care în bugetul local sumele prinse în buget pentru plata energiei electrice au fost calculate la un preț apropiat de cel de anul trecut, în condițiile în care se așteptau să se obțină o economie prin Bursa Română de Mărfuri.

"Municipalitatea, prin Zona Metropolitană, a participat la licitația pentru furnizarea energiei electrice pentru municipalitate și comunele din zonă, vorbim de iluminat stradal, școli, partea de Eltrans. Este o îngrijorare pentru mine pentru că este o creștere consistentă de preț și cred că ne va crea și o serie de probleme bugetare pentru că de la 130 și ceva de lei cât era prețul obținut în negocierea trecută, acum suntem la peste 170 de lei. Este o creștere absolut consistentă, de peste 20 și la sută. Noi în momentul în care ne-am croit bugetul am mers cu prețul pentru absolut tot ce înseamnă energie elecrică ce se consumă în municipiul Botoșani, nu ne-am așteptat să fie atâtde mare, ba din contră credeam că o să fie mai mic, conform programului de guvernare. Constat că și președintele ANRE a ieșit public și a spus că de la 1 iulie prețul la energia electrică se liberalizează și va fi o creștere de 10%, nu e de 10%, ar trebui să fie atenționat de cineva să spună adevărul. Această licitație a fost făcută pe Bursa Română de Mărfuri și au participat dintr-odată cele 171 de societăți comerciale care tranzacționează energie electrică", a declarat primarul Cătălin Flutur.

Pentru a putea acoperi cheltuielile ce vor rezulta din noul tarif, primarul susține că vor trebui luate fonduri de la alte capitole. 

Municipalitatea este în aceeași procedură și cu achiziția de gaz, tot pe Bursă, întrucât expiră contractul. Pentru electricitate contractul expiră pe data de 30 iunie, iar noul furnizor este Enel Muntenia.
 

 

 

Spune-ne opinia ta