Ultimul proiect dus la capăt este cel ce a privit lucrările de îmbunătăţire a Staţiilor de Tratare a Apei Potabile Cătămărăşti şi Bucecea şi a fost executat de Tedagua. Proiectul asigură continuitatea acţiunilor de retehnologizare a sistemului de tratare a apei potabile, prin tehnologii nepoluante, având drept scop deshidratarea nămolurilor şi recircularea apei rezultate din procesul de tratae. Staţiile reabilitate vor asigura debitul necesar cerinţelor de alimentare cu apă poabilă ale municipiilor Botoşani şi Dorohoi şi ale localităţilor aflate în ariile de deservire ale acestora, iar calitatea apei potabile furnizate în reţea va corespunde normativelor naţionale şi europene.
"Acest contract de lucrări a demarat şi s-a derulat, în cea mai mare parte a sa, în cadrul Programului Operaţional Sectorial II Mediu şi pe final s-a derulat în cadrul Programului Operaţinal de Infrastructură Mare. Este proiect început pe un proiect major şi continuat pe faza a doua a doua a proiectului major, unul dintre primele din ţară în această situaţie", a declarat Delia Buznea, responsabilul cu relaţiile publice în cadrul Unităţii de Implementare a proiectului.
Reprezentanţii antreprenorului au accentuat că au apelat la firmele locale în situaţiile în care au avut nevoie, astfel că parte din sumele câştigate de antreprenor au rămas în judeţ.
"Acest contract de lucrări a fost semnat în septembrie 2014. Valoarea iniţială a contractului a fost de 12,373 milioane de lei fără TVA, iar valoarea finală a fost de 11,4 milioane de lei fără TVA. Termenul de execuţie ar fi trebuit să fie de 18 luni dar termenul efectiv de execuţie a fost de 18 luni şi 260 de zile. Neîncadrarea în termenul iniţial s-a datorat în mare măsură problemelor de finanţare survenite în timpul derulării contractului şi aici nu ne referim la Nova Apaserv, au fost probleme de finanţare la nivel naţional", au explicat reprezentanţii antreprenorului Tedagua (Tehnicas de Desalinizacion de Aguas) din Spania.
Printre altele, la Cătămărăşti s-a construit o conductă pentru deversarea surplusului de apă brută neutilizată, în lungime de 1.500 de metri, reabilitarea decantorului pentru efectuarea predecantării apei brute şi construirea unor staţii de pompare pentru transmiterea apei predecantate. De asemenea, a fost construit un îngrăşător de nămol, un bazin cu diametrul de 27 de metri, care, pentru funcţia pe care o deţine, este unic în Europa.
Încă o componentă din proiectul major derulat de Nova Apaserv, finalizată. Consecinţa- o apă mai bună! FOTO
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Wednesday, 22 March 2017
Administrație
Nova Apaserv bifează încă un obiectiv îndeplinit din lunga listă a proiectelor pe care le derulează în cadrul proiectului major "Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare- epurare a apelor uzate dîn judeţul Botoşani".
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Fostul director de la Nova Apaserv, dat în judecată de societatea pe care a condus-o!
Wednesday, 31 January 2018
Semnal de alarmă tras de un consilier judeţean: La Nova Apaserv mocneşte un conflict de muncă!
Thursday, 25 January 2018
Bonusuri financiare pentru administratorii de la Nova Apaserv
Saturday, 20 January 2018
Avarie după avarie în reţeaua Nova Apaserv! Consumatori rămaşi fără apă!
Thursday, 18 January 2018
Nova Apaserv face angajări. Au fost scoase la concurs zece posturi
Thursday, 11 January 2018