Finanțare prin PNRR pentru înființarea unui centru pentru vârstnici în municipiul Botoșani

Primăria municipiului Botoșani a atras o finanțare de peste 6 milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru construirea și dotarea unui centru rezidențial pentru persoane vârstnice.

Pe lângă înființarea noului centru social, autoritățile vor asigura servicii de îngrijire la domiciliu prin echipe mobile dedicate sau prin unități mobile specializate, în conformitate cu standardele de calitate stabilite în Ordinul Ministrului Muncii și Justiției sociale nr. 29/2019, cu toate modificările și completările aferente. Administrația locală s-a situat în fruntea clasamentului național privind proiectele depuse pe Componenta 13 din cadrul PNRR, valoarea totală a investiției demarate fiind de 6.102.436 de lei fără TVA.

„Această realizare nu înseamnă doar construcția sau modernizarea unui centru, ci și crearea unor medii sigure și calde în care persoanele vârstnice se pot simți cu adevărat acasă, fiind dedicate în special cetățenilor vulnerabili de pe raza municipiului Botoșani! Împreună, ne-am propus să realizăm aceste obiective și să îmbunătățim calitatea vieții pentru toate categoriile sociale din comunitatea noastră!”, au transmis reprezentanții Primăriei.

 

Spune-ne opinia ta