Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava începe să prindă contur

Construirea drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est.

Proiectant pentru drumul de mare viteză Botoșani – Suceava.

Asocierea de firme condusă de către Consitrans a câștigat licitația privind realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est. Implementarea acestuia a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere administrațiile locale din cele două județe: consiliile județene și primăriile municipiilor reședință.

 

Valoarea contractului este 14.277.760,16 lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din Programul de Transport 2021-2027 în proporție de 98%, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%.

„Ne bucurăm că acest proiect ambițios pe care l-am promovat alături de colegii de la Primăria Botoșani, Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava prinde contur. Este un proiect foarte important pentru regiunea noastră, un adevărat pașaport pentru dezvoltare. Chiar dacă la început puțini au fost cei care au crezut în el, am demonstrat că prin implicarea echipei de proiect am reușit să finalizăm o primă etapă importantă. Este mult de muncă, dar avem determinarea de a realiza cât mai repede documentația tehnică. Sper ca asocierea de firme câștigătoare să arate aceeași determinare și să realizeze acest proiect în termenii impuși de contract pentru a face și pasul următor: execuția propriu-zisă a drumului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a ținut să mulțumească unității de implementare a proiectului formată din specialiștii celor două consilii județene, „care au conlucrat foarte bine în cadrul acestui proiect generos pentru Botoșani și Suceava”.

Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate (14 luni), obținerea autorizației de construcție (3 luni), executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție (3 luni), întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări (3 luni) și realizarea lucrărilor de construire (24 de luni).

Reamintim că cele patru autorități locale, în parteneriat cu CNAIR, au preluat și execuția lucrărilor pentru ca proiectul să fie implementat cât mai repede.

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani. „În momentul de față drumul este prevăzut cu două benzi pe sens și separator de sens, cu o limită de viteză de 120 de kilometri pe oră, dar noi facem toate demersurile necesare pentru a-l transforma într-un sector de autostradă, ca o continuare pentru A7, așa cum s-a întâmplat și cu sectorul Pașcani-Suceava. Avem sprijinul Ministerului Transporturilor și al reprezentanților CNAIR. Argumentele sunt de partea noastră, mai ales că exproprierile de terenuri se vor face pentru regimul de autostradă. Diferența între cele două tipuri de drum de mare viteză constă în faptul că autostrada prevede și banda de urgență, iar limita maximă de viteză este de 130 de kilometri la oră”, a conchis Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...