Doina Federovici: Modernizarea Bibliotecii Naționale „Mihai Eminescu” avansează într-un ritm rapid (fotogalerie)

Modernizarea Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului din Ipotești, una dintre clădirile emblematice ale spațiului eminescian, avansează într-un ritm rapid, lucrându-se în prezent la fațada exterioară, a anunțat președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici.

„Memorialul Ipotești, ca centru de excelență a culturii românești, ocupă un loc important în preocupările noastre. Consiliul Județean Botoșani a alocat peste 1,8 milioane de lei pentru lucrările de reabilitare, care acum sunt într-un stadiu foarte avansat. Investiția se va concretiza într-o bibliotecă modernă, cu un amfiteatru adaptat cerințelor vremurilor pe care le trăim și activităților culturale organizate la Memorial”, a precizat lidera CJ.

Complementar, pentru reabilitarea celorlalte obiective de patrimoniu din cadrul Memorialului, Consiliul Județean va accesa o finanțare de patru milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027.






 

 

Spune-ne opinia ta