Și totul a pornit de la faptul că unele tarife au fost propuse în funcție de vârsta și înălțimea celor care vin la piscină, fiind vorba de copii. Pentru copiii care au până în 3 ani, propunerea a fost ca accesul să fie gratuit, în timp ce pentru copiii care au peste 3 ani și până la înălțimea de 1,40 metri să se perceapă taxă.
Viceprimarul Cosmin Andrei a arătat că ar trebui să rămână un singur criteriu în funcție de care să se perceapă taxa.
"Cred că ar trebui reconsiderată formularea, ori să rămână înălțimea, dacă spuneți că aveți o practică în țară pe care ați analizat-o, ori să rămână vârsta. Aș scoate vârsta copiilor și aș lăsa doar înălțimea dacă doriți să îi diferențiați, să nu fie discuții că copilul are 4 ani și nu 3 ani. Tot la tarife aveți o propunere pentru închiriere prosop, închiriere halat. Sper să nu fie derizoriu, dar tarif diferențiat pentru închiriere prosop demonstrează că fundamentarea nu este foarte riguroasă pentru că ați pus un preț pe care l-ați calculat pentru achiziționat, spălat, nu poate fi diferit un tarif în timpul săptămânii pentru astfel de închiriere față de weekend. Nu poate costa halatul în timpul săptămânii într-un fel și diminica în alt fel. Aș sugera să punem același tarif", a spus viceprimarul Cosmin Andrei.
Iar discuțiile pe marginea vârstei și înălțimii au tot continuat, unii consilieri spunând amuzați că poate sunt copii mult mai înalți de 1,40 metri.
"Logica de a avea tarife diferențiate este de ordin comercial. Este o componentă comercială care trebuie să aducă venituri municipalității. Din discuțiile purtate cu conducerile altor complexe din țară și am fost la câteva a reieșit clar că o componentă undeva între 60-75% din utilizatorii acestor parcuri sunt din afara localităților unde sunt respectivele piscine. Așadar am făcut această diferențiere din considerente comerciale, trebuie să aducem cât mai mulți bani pentru buget", a explicat Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement.
Într-un final proiectul de hotărâre a fost aprobat luându-se în considerare ambele criterii, și vârsta, și înălțimea, iar după ce se vor da în folosință obiectivele se va vedea dacă vor trebui făcute schimbări sau se merge pe acest principiu de taxare.