Depunerea cererilor de acordare a tichetelor sociale se poate face de pe 25 noiembrie

Primăria Municipiului Botoșani, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), a anunțat astăzi că va primi cereri pentru acordarea tichetelor sociale de la data de 25.11.2020.

Destinate pensionarilor cu domiciliul în municipiul reședință de județ, tichetele vor putea fi solicitate prin cerere depusă direct la sediul DAS, Str. Săvenilor, nr. 12, sau transmise în plic prin Poșta Română.

Cererile trebuie să fie însoțite de copii după actele de identitate ale beneficiarilor și cupoanele de pensie din luna anterioară.

 

Pentru transmiterea cererii prin poștă, plata va fi suportată de municipalitate.

“Astfel, fiecare beneficiar va primi în cutia poștală un plic cu o cerere pentru acordarea unor forme de asistență socială și un plic timbrat. După completarea cererii, împreună cu copia actului de identitate  și a cuponului de pensie, documentele se introduc în plicul timbrat și se trimit prin poștă.

Persoanele care vor putea folosi aceste tichete sunt pensionari din municipiul Botoșani, care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referință vârsta standard de pensionare de 65 de ani, venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 lei, respectiv nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat”, a anunțat astăzi municipalitatea de la Botoșani.

Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul municipalității, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând cu data de 7.12.2020, în intervalul orar 8:30 – 16:30.

În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul legal, în baza actelor de identitate, în original.   

“În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și prestări în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista  care va fi distribuită beneficiarilor odată cu înmânarea tichetelor”, se mai precizează în comunicatul de presă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ”întâlnit-o” Cuvioasa Parascheva pe Maica Domnului pe un drum din Botoșani!

astăzi, 22:29

După Al Doilea Război Mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afect...

Sănătate cu termen de valabilitate. „Am plătit 1.300 de lei pe analize pentru că bunica nu mai putea aștepta trei luni”

astăzi, 20:30

Calvar pentru pacienţii care au nevoie de analize sau de investigaţii imagistice la jumătatea lunii. Copiii şi adulţii sunt amânaţi săptămâni sau luni bune din cauza fondurilor ins...

AJPIS Botoșani a alimentat încă 5.400 de conturi pentru plata facturilor de energie!

astăzi, 19:20

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Social (AJPIS) Botoșani a efectuat ultima tranșă de plată pentru încă 5.400 de beneficiari de tichete de energie, în valoare totală...