Copiii care locuiesc în cartierul Rotunda se vor putea bucura, în scurt timp, de un spațiu de joacă reabilitat și complet reutilat, anunță vineri primarul Cosmin Andrei.
Potrivit sursei citate, constructorii estimează că spațiul de joacă de pe strada Constantin Gane va fi redeschis în cursul săptămânii viitoare, după ce mobilierul va fi completat și va fi amenajată suprafața de tartan. Tematica acestui spațiu este lumea oceanului.
Edilul amintește că se lucrează și pe Bulevardul George Enescu nr. 9, unde se amenajează un „Speedpark”, cu complex de joacă trenuleț.
Se pregătesc lucrări și pe Aleea Scurtă nr. 2, ANL Cișmea, Calea Națională nr. 8, Scuar Piața Viilor sau Aleea Mihail Kogălniceanu nr. 5, unde spațiile vor avea ca tematici „Dumbrava Minunată”, „Medieval”, „Poienița Verde” și „Cartea Junglei”.