Consiliul Județean a anunțat astăzi într-un comunicat de presă că a înaintat Instituției Prefectului Nota de fundamentare pentru inițierea unei Hotărâri de Guvern pentru acordarea unui sprijin financiar operatorului de apă de la Botoșani.
Nova Apaserv trece în prezent prin momente mai mult decât dificile din cauza datoriilor pe care kle are către o companie privată, ceea ce îi pune în discuție inclusiv existența. De altfel, fostul manager și-a înaintat demisia, fără a fi însă penalizat pentru dezastrul la care a ajuns compania.
Consiliul Județean a explicat că în urma solicitării noului manager general interimar de la Nova Apaserv, instituția a înaintat către Instituția Prefectului „Nota de Fundamentare actualizată prin prisma evoluției evenimentelor și a indicatorilor realizați” în vederea inițierii unei Hotărâri de Guvern pentru alocarea sumei de 10.455.526 lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Prim-ministrului.
„Suntem dispuși să acceptăm orice sprijin pentru a salva operatorul de apă. Am căutat cele mai bune soluții încă din prima zi a mandatului de președinte al Consiliului Județean și am menținut societatea pe linia de plutire. Domnul vicepreședinte Dorin Birta a reușit să negocieze amânarea ratelor la BERD și amânarea plăților restante către E.On, astfel încât Nova Apaserv să-și poată continua activitatea și să nu se ajungă la sistarea apei. În urma deschiderii pe care au arătat-o față de această problemă a județului președintele PNL Botoșani, domnul deputat Costel Șoptică, și domnul prefect Dan Nechifor am convingerea că, împreună, vom iniția urgent Hotărârea de Guvern pentru alocarea sumelor necesare de bani din Fondul de rezervă al premierului, astfel încât populația județului Botoșani să nu rămână fără apă în plină pandemie de SARS-CoV-2”, a explicat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, în comunicatul de presă.
Potrivit Nova Apaserv SA, suma solicitată este necesară pentru a nu intra într-un blocaj economic în plină pandemie de SARS-CoV-2, după ce firma a rămas fără lichidități în urma aplicării Sentinței Arbitrare prin care a fost obligată la plata a 7,6 milioane de lei către SC Aquaterm SRL ca urmare a rezilierii unui contract de lucrări.
“Pe fondul unui management defectuos, societatea a acumulat datorii substanțiale în ultimul an și către principalii furnizori, inclusiv către Consiliul Județean, care a girat creditul luat de către operator pentru finanțarea investițiilor prin fonduri europene. În paralel, conducerea Consiliului Județean va continua să gestioneze probleme uriașe de la Nova Apaserv, iar membrii noului Consiliului de Administrație vor căuta cele mai bune soluții după ce conducerea executivă le va pune la dispoziție toate datele financiar-contabile ale societății”, se mai precizează în comunicatul Consiliului Județean Botoșani.