Activitatea companiei de transport public Eltrans, aflată în subordinea Consiliului Local (CL), a fost deblocată, ca urmare a numirii unui director și a înregistrării noului Consiliu de Administrație (CA) în Registrul Comerțului. Manager interimar al societății este social-democratul Andrei Turcoman.
Mandatul acestuia a intrat în vigoare marți și este un interimat valabil patru luni, cu posibilitate de prelungire cu până la 60 de zile, timp în care procedurile de organizare a concursului de ocupare a funcției ar trebui să fie finalizate.
„Astăzi este prima zi din acest mandat și deocamdată cunosc situația la modul general, sunt informații pe care trebuie să le discut cu fiecare dintre colegii mei în parte. Din câte știu, acum se pregătesc actele de înregistrare a noului Consiliu de Administrație în Registrul Comerțului. Până la organizarea și finalizarea concursului, mă voi ocupa îndeaproape și voi face o analiză a activității companiei, să vedem care sunt serviciile în profit, care sunt în pierdere, ce putem remedia”, a declarat Turcoman.
Membrii Consiliului de Administrație sunt Cătălin Ursu, Vasile Ciocan, Elena Paula Cojocariu-Berenţan, Ana Meda Florea și Simion Drelciuc, componența fiind rezultatul înțelegerii dintre grupurile PSD și USR ale deliberativului municipal. Proiectul de hotărâre adoptat pe 13 octombrie stipula caracterul provizoriu al CA, ceea ce a determinat Instituția Prefectului să atace în instanță decizia, întrucât, potrivit Codului, numirea unui organism de conducere interimar poate fi făcută o singură dată. Mai departe, litigiile instituționale, dublate de conflicte politice, au tergiversat deblocarea activității Eltrans.
„Ați văzut că prefectul a dat foc societății, tot prefectul a și stins focul. De fapt, nu l-am stins eu, ci l-au stins cei din Consiliul Local. La ultima ședință, ceea ce trebuia să facă prima dată, au făcut a doua oară. S-au dus și au înregistrat noul Consiliu de Administrație la Registrul Comerțului, hotărârea a produs efecte. Cred că la momentul declarației, noul consiliu deja era înregistrat. Deci probabil a fost un foc pus, stins tot de primar. Am avut un termen pe data de 5 noiembrie, instanța a admis în parte cerințele noastre, în sensul în care nu s-a anulat concursul, nu se poate desfășura un nou concurs, până nu se pronunță instanța pe procesul deschis pe procedura companiei de a desfășura concursul. Consiliul de Administrație a fost înregistrat la Registrul Comerțului, funcționează, a fost numit director, deci, așa cum spuneam, prefectul poate ataca sau are tutelă administrativă și juridică pe deciziile de Consiliu Local și pe dispoziții ale primarilor, nu pe ceea ce înseamnă activitate a unei societăți comerciale. Deci ceea ce am spus s-a și adeverit Aștept cu interes noile decizii”, a spus prefectul județului, Dan Nechifor.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, pe perioada mandatului noului director, se pot produce schimbări majore pe linia sarcinilor și bunurilor date în administrare companiei. „În patru luni se pot scoate liniile de tramvai din strada Primăverii”, a exemplificat Nechifor.
Andrei Turcoman a fost angajat al Poliției Române vreme de opt ani, remarcându-se apoi în mediul privat. El a candidat din partea USR pentru un post de consilier local în Botoșani, la alegerile din septembrie 2020, ulterior migrând spre tabăra social-democrată.
Fostul director al societății, liberalul Victor Ivănescu, și-a încheiat perioada maximă de prelungire a mandatului în urmă cu o săptămână.
Societatea de transport a rămas fără Consiliu de Administrație în toamna anului trecut, în contextul în care fostul primar Cătălin Flutur a evitat să inițieze un proiect de hotărâre pentru învestirea membrilor aleși prin procedură de selecție, majoritatea fiind colegi de partid. Lista respectivă a fost respinsă de actuala componență a CL, din motive politice. Lipsa validării unei conduceri reprezenta riscul de dizolvare a societății.