Centura municipiului Botoșani a rămas doar pe hârtie

Centura municipiului Botoșani a rămas doar în stadiul de promisiune. Această șosea de aproape nouă kilometri care ar urma să facă legătura între drumul spre Iași și cel spre Suceava, nici măcar nu are finanțarea obținută.

Despre centura municipiului Botoșani se vorbește de vreo patru-cinci ani, dar, doar se vorbește, pentru că nu s-a obținut nici măcar finantarea.

Proiectul ar include, pe lângă realizarea ocolitorului, construcţia a două parcări pentru maşinile de mare tonaj, dar şi a unui hotel- restaurant.

 

Cât privește demararea lucrărilor, botoșănenii mai au de așteptat mulți ani. Pe hârtie, proiectul arată foarte bine.

Directorul Zonei Metropolitane promite că până la sfârșitul anului va finaliza documentația și o va înainta Ministerului Transporturilor care ar urma să realizeze această investiție.

Proiectul a fost estimat la 24 de milioane de euro iar această șosea de centură are o lungime de  aproximativ nouă kilometri.

Cei care au demarat proiectul susțin că în 24 de luni de la începerea lucrărilor, investiția poate fi finalizată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Luni, 3 noiembrie, începe al doilea modul de școală care durează 7 săptămâni până la vacanța de Crăciun!

astăzi, 18:10

Luni, 3 noiembrie, începe al doilea modul de școală care va dura 7 săptămâni, până în data de 19 decembrie, când va începe vacanța de Crăciun, potrivit calen...

Bărbat transportat la spital, după un accident între o căruță și o mașină! (Foto)

astăzi, 17:35

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această după-amiază, pe DN 29, în localitatea Ungureni. În ...

Echipa TUIAȘI, cu tineri din Botoșani, campioană și la ultima etapă a Cupei Dacia!

astăzi, 17:13

Victorie pentru TUIAȘI Motorsport! La ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri 2025 – Raliul Argeșului, echipa a obținut rezultate remarcabile. Locul 1 – Echipajul nr. 99: ...