Ce vor să facă viitorii consilieri locali de la PNL cu Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”! (Foto, Video)

Consilierii locali aleși pe listele PNL Botoșani la alegerile locale din iunie își preiau mandatele la finalul acestei luni.

La sediul de partid al Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, formațiunea politică și-a prezentat consilierii locali care își vor prelua mandatele la finalul acestei luni.

Printre ideile prezentate de aleșii locali se numără și schimbarea denumirii Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă” din municipiul reședință de județ.

Viitorii consilieri au arătat faptul că vor să ia această decizie, deoarece Elisabeta Lipă nu ar fi din județul Botoșani, ci, spun ei, din județul Suceava. Mai exact, din Siret.

 

În realitate, Elisabeta Lipă este din satul Cândești, județul Botoșani. 

„O idee pe care am discutat-o împreună și pe care vrem să o promovăm este schimbarea denumirii Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă” cu o altă denumire. Elisabeta Lipă este născută la Siret, în județul Suceava, deci nu este botoșăneancă”, a declarat Daniela Fetcu, consilier local ales din partea PNL Botoșani.

Totodată, aleșii locali spun că vor să promoveze botoșănenii cu rezultate remarcabile. Printre persoanele la care s-au gândit se numără Simona Radiș sau Patricia Cireș.

„Noi vrem să promovăm botoșănenii. Deci denumirea sălii de sport să fie schimbată, de exemplu cu Patricia Chireș sau Simona Radiș, care are destul de multe medalii câștigate în canotaj. Noi avem botoșăneni atât de valoroși și nu îi promovăm”, a adăugat Daniela Fetcu.

Cu privire la acest subiect a intervenit și Eduard Telișcă, care a precizat că Elisabeta Lipă s-ar fi dezis în repetate rânduri de botoșăneni, spunând că nu este din județul nostru.

„Doamna Elisabeta Lipă s-a cam dezis de botoșăneni zicând că ea nu este botoșăneancă. Atunci noi de ce să îi punem unei săli numele dumneaei, chiar dacă este o mare sportivă. Să promovăm botoșănenii care nu se dezic de locul în care s-au născut, au crescut și s-au dezvoltat”, a spus și  Eduard Telișcă.

Întrebați dacă au fost motivați și de intrarea Elisabetei Lipă în Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani, consilierii au declarat că nu este neapărat motivul principal, însă a fost luat în calcul.

„Atât timp cât tu te asociezi cu un partid, cred că acel nume ar trebui să fie dat jos de pe sală”, a declarat Sînziana Secrieru.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...