Ce antreprenori ar putea lucra la Șoseaua de Centură a Botoșaniului, printre ofertanți se numără și firme cu probleme penale!

Cea mai importantă investiție de după Revoluție în materie de drumuri publice, care se desfășoară în acest an la nivelul autorităților publice din Botoșani, începe să prindă contur.

 

Ce antreprenori ar putea lucra la Șoseaua de Centură a Botoșaniului, printre ofertanți se numără și firme cu probleme penale!

   Foto: Arhivă Știri.Botoșani.Ro

În sistemul public de licitații SEAP au apărut societățile înscrise ce își doresc să câștige licitația, una aducătoare de venituri rar întâlnite pe meleagurile botoșănene, în valoare de 258.482.274,11 lei, adică aproximativ 52.000.000 euro. Nu mai puțin de 7 asocieri au decis să se înscrie în program, toate disputându-și contractul poate cel mai mare din județul Botoșani de până acum.

În procedura pentru obiectivul de investiții „Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești” și-au declarat participarea următoarele Asocieri:

  1. Asocierea ONUR TAAHHUT TAȘIMACILIK INȘAAT VE SANAYI A.Ș. formată din 9 societăți comerciale,
  2. Asocierea EKY-SAM formată din 7 societăți comerciale;
  3. Asocierea AUTOTEHNOROM formată din 9 societăți comerciale;
  4. Asocierea IBB-HIB România, formată din 6 societăți comerciale,
  5. Asocierea BIG CONF (Leader), CONSTRUCT COM , STRACO HOLDING, formată din 14 societăți comerciale,
  6. Asocierea DAROCONSTRUCT (Leader), RUTADOR formată din 9 societăți comerciale,
  7. Asocierea CML.RO SRL (Leader), OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS, TINO UNITRANS SRL, OPR ASFALT, formată din 8 societăți comerciale.

Datorită valorii mari a lucrărilor, marea majoritate a competitorilor sunt jucători de calibru la nivel național, cum sunt cei de la STRACO HOLDING ce au în spatele lor un concern internațional, ca și în cazul asocierii turce ONUR TAAHHUT TAȘIMACILIK INȘAAT VE SANAYI A.Ș. Printre aceste nume mari regăsim și câteva societăți de profil din Botoșani, Suceava sau Iași, cum sunt Conrec SA Botoșani, Big Conf SRL Botoșani, Eky-Sam SRL Iași sau Autotehnorom SRL Suceava.

Toți botoșănenii își pun speranța în acest drum, care să simplifice traficul în municipiul reședință de județ, cu atât mai mult cu cât județul a fost și el încercat de traficul greu ce vine dinspre Ucraina.

Societăți cu probleme de iz penal înscrise în cursă

Lista de concurenți e bogată, însă o analiză mai atentă asupra acestora pune semne de întrebare asupra seriozității unora sau capacității de a duce lucrarea la bun sfârșit.

Văzând lista societăților angajate în, probabil, cea mai mare licitație publică de după Revoluție din județ, constatăm că pe ea apar societăți cu vechi sau actuale probleme majore, unele dintre ele fiind situate în sfera penalului, iar acest lucru face ca și actele și credibilitatea unora dintre concurenți să fie analizate mai atent de comisia care va verifica actele procedurii, vecinii din Suceava având experiențe deja neplăcute cu unele dintre aceste societății, scandalurile ținându-se lanț în ultimii 2 ani.

Se spune că omul din greșeli învață, nimic mai adevărat, iar autoritățile noastre ar trebui să învețe din pățaniile celor de la Suceava și Iași, în așa fel încât lucrarea să aibă sorți de izbândă și să fie realizată în termenii și parametri licitați.

Problemele sunt fie mai vechi, fie mai noi, unele doar de credibilitate, altele chiar din sfera penalului. Este cazul celor de la  Eky-Sam SRL Iași, care, o bună perioadă de timp au tot pierdut licitațiile la care participau datorită un probleme de ordin penal.

Firma Eky Sam a cunoscutului om de afaceri Ioan Echimov, care este denumit de presa ieșeană „Regele asfaltului”, a primit o condamnare în dosarul de corupție de la Primăria Ion Neculce printr-o sentință rămasă definitivă pe 25 mai 2018. Eky Sam a primit o amendă penală de 75.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la obținerea de fonduri europene co documente false. Societatea „Regelui asfaltului” a fost condamnată, deoarece a furnizat celor de la Primăria Ion Neculce documente false pentru a frauda fonduri europene de 6 miliarde de lei vechi.

Probleme și la Suceava

Parte din licitatori au ținut capul de afiș în media locală și națională, unul din cazurile cele mai recente și mediatizate fiind al firmei Autotehnorom SRL Suceava a cunoscutului om de afaceri Ioan Vasile Rîpan. Nici la acest moment disputa cu CJ Suceava nu este finalizată, ce-i drept, balanța justiției începând a se înclina în favoarea CJ Suceava, în timp ce acesteia din urmă pare că încă nu-i vine a crede că începe să câștige litigiile in instanță.

Concret, este vorba despre drumul axial Suceava – Iași. Scandalul, presărat și cu iz penal, a început la finalul anului 2021. Asocierea S.C. AUTOTEHNOROM S.R.L., în calitate de lider desemnat al asocierii, lucra pe Loturile 1 și 2 aferente proiectului.

Cele două asocieri decid simultan să nu mai execute contractul, notificând autoritatea contractantă de reziliere prin Notificare de reziliere unilaterală.

Motivul oficial a fost cel de refuz al autorității de a actualiza prețurile, însă posibilul adevăr avea să apară la câteva luni distanță, adică în aprilie 2022.

Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, a fost reţinut de procurorii DNA la data de 4 aprilie 2022, după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de euro mită de la un om de afaceri. Denunțător în dosar este omul de afaceri Ioan Vasile Rîpan, administratorul de la Autotehnorom SRL Suceava.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie a inculpatului Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă'', se arată într-un comunicat al DNA Cluj de la data respectivă.

Procurorii anticorupţie notau în ordonanţă că, la începutul lunii decembrie 2020, Silviu-Cristinel Creţu ar fi acceptat şi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituţie cu firma administratorului să decurgă în bune condiţii, iar plăţile să fie făcute la timp.

Ulterior, spun anchetatorii, în perioada 16 - 29 martie 2022, Creţu, în legătură cu un alt contract de întreţinere a drumurilor judeţene pentru care avea atribuţii de verificare, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfăşurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Judeţean Suceava. Ulterior s-a aflat că societatea comercială care a dat mita era nimeni alta decât Autotehnorom Suceava, omul de afaceri era Ioan Vasile Rîpan, iar una dintre tranșele mitei ar fi fost dată tocmai pentru actualizarea prețurilor care nu s-a mai realizat. Prima tranșă se referea la întreținerea drumurilor județene și ar fi vizat un contract pe care Autotehnorom îl obținuse cu mult chin, în defavoarea unei societăți concurente din Botoșani, înscrisă și ea la licitația actuală pentru șoseaua de centură.

A urmat un lung șir de litigii între societățile din cele două asocieri și CJ Suceava, mare parte dintre aceste societăți regăsindu-se înscrise la licitația pentru Centura ocolitoare a Botoșaniului.

Unele dintre acestea au continuat să se asocieze cu Autotehnorom, altele au preferat să se distanțeze de această firmă. Cert este că marea majoritate a societăților care nu au fost capabile să finalizeze contractele cu CJ Suceava s-au înscris și la marea licitație din Botoșani, cu toate că lucrarea de la Botoșani este infinit mai amplă decât cea de la Suceava. Cu titlu de exemplu doar, regăsim:  S.C. AUTOTEHNOROM S.R.L., S.C. CALCARUL S.A., SUCT S.A.,  OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA., societăți aflate la acest moment în litigii cu CJ Suceava pentru neexecutarea a două contracte de achiziții publice.

Epopeaa litigiilor cu autoritățile din Suceava are și ea specificul ei. În momentul comunicării rezilierilor de către cele două asocieri executante, CJ Suceava a decis să emită certificate finale negative pentru toate societățile care nu au dus la bun sfârșit contractele de execuție și a trecut la executarea scrisorilor de garanție bancară depuse de aceste societăți drept garanție a executării contractului.

Legea achizițiilor publice prevede că, la încetarea oricărui contract de achiziție publică, autoritatea contractantă emite un certificat final pozitiv sau negativ în care se arată conduita executantului și dacă acesta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate și obligatoriu este încărcat în sistemul național electronic al licitațiilor SEAP. Este un fel de certificat de bună purtare, numai că în situația în care certificatul este negativ el conduce la imposibilitatea ca în următorii 3 ani firma față de care s-a emis să nu mai poată participe la licitații.

Așa stând lucruile, CJ Suceava a emis mai multe certificate constatatoare negative, in martie 2022, pentru o serie de societăți sucevene printre care și câteva participante la licitația pentru centura Botoșaniului, printre care amintim S.C. AUTOTEHNOROM S.R.L., OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS și OPR ASFALT.

Dacă vorbim de un prejudiciu, cel mai suprinzător lucru este că, după rezilierea acestor contracte, CJ Suceava a scos din nou la lcitație aceleași lucrări, însă la prețuri mai mari și fără a mai mira pe nimeni, câștigătorii licitației sunt aprope identici iar când comparăm valorile lucrărilor, constatăm că noile valori sunt aproape duble față de cele din contractele neexecutate de către societățile a căror ledear a fost Autotehnorom SRL Suceava.

Însă, potrivit hotărârii nr. 7/16.01.2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș rămasă definitivă, instanța a stabilit că încetarea contractelor din inițiativa societăților executante nu este legală.

„(…) Antreprenorul nu putea recurge la măsura rezilierii contractelor (inclusiv dacă s-a respectat dubla notificare anterioară), ci eventual la măsura suspendării lucrărilor şi doar mai apoi la măsura rezilierii, în condiţiile clauzei 65.1.c) din contracte”, se arată în soluția dată de judecătorii Curții de Apel din Târgu-Mureș.

Așadar, neexecutarea contractelor le este imputabilă societăților, instanța constatând că acestea nu au executat contractele asumate, deși trebuiau să o facă. Or, tocmai datorită acestor antecedente ale celor înscriși la licitația privind Centura Ocolitoare a Municipiului Botoșani, autoritățile botoșănene care realizează licitația ar trebui să fie extrem de atente la analiza condițiilor pe care participanții trebuie să le îndeplinescă, dar mai ales la seriozitatea lor, pentru că, declararea unui câștigător al licitației nu echivalează cu garanția executării lucrării, lucru pe care vecinii din Suceava l-au constatat cu amărăciune, pe propria piele.

Dacă autoritățile noastre nu vor fi atente și nu vor verifica minuțios seriozitatea și antecedentele fiecărui ofertant, riscăm ca bucuria realizării acestei lucrări să se transforme în suferință, ca și în cazul județului Suceava, iar acest lucru ar aduce un prejudiciu imens orașului nostru, adesea văduvit de fondurile necesare dezvoltării sale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori

astăzi, 09:26

Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm &ici...

Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)

astăzi, 08:41

FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...

La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat locuințele!

astăzi, 08:14

Două case au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.  S-a întâmplat în localitățile Iacobeni și Oneaga. Pompierii din c...