Bani aruncați pe un centru pentru sinistrați, care nu poate fi folosit. În zonă, calamitățile sunt o raritate

Autoritățile locale dintr-o comună din județul Botoșani au investit 3.4 milioane de lei într-un centru pentru sinistrați care nu poate funcționa fiindcă nu dispune de niciun fel de dotări. Edilii nici măcar nu știu de câți bani ar mai avea nevoie astfel încât clădirea să poată fi folosită.

La începutul lunii noiembrie, în comuna Cândești, județul Botoșani, autoritățile locale au inaugurat un centru pentru adăpostirea persoanelor afectate de calamități și dezastre naturale. Acest centru, construit cu fonduri transfrontaliere România-Ucraina, ar trebui, în caz de calamități, să găzduiască în jur de 300 de persoane, dintre care 150 în interiorul clădirii, iar restul în curte, cazați în corturile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În cadrul centrului, sinistrații ar trebui să beneficieze de cazare, masă caldă, dar și îngrijiri medicale de bază prin intermediul unui cabinet medical. Totul este însă doar ipotetic, fiindcă centrul nu este funcțional. Atunci când a fost construit, nu au fost prevăzuți bani și pentru dotarea acestuia cu tot ce este nevoie pentru cazarea și îngrijirea sinistraților, scrie Adevărul. În plus, această construcție se află la marginea județului, undeva la granița cu județul Suceava, într-o zonă unde calamitățile sunt o raritate.

Centru construit pentru că au fost inundații în 2010

Botoșani este un județ puternic afectat de inundații, mai ales pe malurile Prutului, dar și în zona Dorohoiului, acolo unde în anul 2010 viitura a făcut prăpăd. Așa le-a venit ideea autoritățile locale din comuna Cândești de a construi un centru pentru adăpostirea și îngrijirea sinistraților, mai ales că în 2010 viiturile de pe Siret au afectat un sat din comună, cătunul Cândești-Bucovina.

Ideea a plecat de la inundațiile din 2010, când a fost evacuat satul Cândești-Bucovina și oamenii nu aveau unde să se adăpostească”, spune edilul Ștefan Coțofrec.

Cu toate acestea, din 2010 și până acum în Cândești nu au mai avut loc dezastre naturale. Abia în 2018 a început construcția acestui centru dotat cu mai multe camere, cu o bucătărie mare și o sală de mese pentru hrănirea potențialilor sinistrați, o sală administrativă, dar și un cabinet medical. Au fost cheltuiți 3.4 milioane de lei, din fonduri transfrontaliere, pentru ridicarea clădirii.

„Investiția este o clădire care să adăpostească 150 de persioane în interior și 150 afară, în corturi. A costat 34 de miliarde în bani vechi”, adaugă edilul.

„Deocamdată, nu știm cât ne mai trebuie”

După ce s-au cheltuit acești bani și mai ales după ce clădirea a fost inaugurată de autoritățile locale s-a ajuns la concluzia că centrul de la Cândești este nefuncțional. Altfel, spus, dacă are loc un dezastru natural este aproape inutil. Motivele sunt absolut halucinante. Centrul a fost construit fără să fie prevăzute sume și pentru dotarea lui cu mobilier, dar și alte dotări necesare sinistraților, fiind doar o clădire goală. De altfel, așa cum mărturisesc autoritățile și construcția propriu-zisă a spațiului a întâmpinat dificultăți, fiind nevoie de patru ani pentru finalizarea acestuia.

„Proiectul a plecat din 2018 eu l-am preluat și l-am dus la bun sfârșit cu multe dificultăți din cauza scumpirilor, dar și din cauza legii 114 cu modificările coeficienților din construcții dublându-se prețurile. La asta s-a adăugat și ordonanța 15 cu scumpirile de materiale”, spune Ștefan Coțofrec.

Autoritățile locale încearcă abia acum să găsească altă axă de finanțare pentru a dota clădirea și recunosc că nici măcar nu știu câți bani le-ar mai trebui pentru a face funcțional centrul.

„Nu avem dotări. Sunt necesari bani pentru mobilier, bucătărie, cabinet medical. Din bugetul local nu ne permitem, trebuie să căutăm o altă finanțare. Nu știm încă cât ne mai trebuie. Suma nu este făcută”, mai spune Ștefan Coțofrec.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două fete rănite grav după un accident cu trotineta electrică, a intervenit un echipaj al Ambulanței de la Botoșani care trecea prin Plugari!

Friday, 14 August 2026

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat în tranzit prin localitatea Plugari, județul Iași, a intervenit imediat după observarea a două adolescente, în v&aci...

Poliția în alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă, de 8 zile familia nu mai știe nimic de ea!

Friday, 14 August 2026

Dacă ați văzut-o sau știți ceva despre ea, anunțați urgent cea mai apropiată unitate de Poliție sau sunați la 112. Albinet Meghie s-a născut în Botoșani, pe 22 noiembrie 1993. Are...

Veste bună pentru Botoșani: Guvernul Bolojan a aprobat scoaterea la concurs a unor posturi vacante!

Friday, 14 August 2026

Printre actele normative aprobate se află și memorandumul care vizează scoaterea la concurs a posturilor vacante ca urmare a predării creşelor care urmează a fi recepţionate în cadrul Pro...