Adresă transmisă de Primăria din Botoșani contra măsurii de închidere a piețelor interioare

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a participat duminică la o ședință de lucru, la Instituția Prefectului, în vederea identificării unor soluții privind funcționalitatea piețelor din oraș, se arată într-un comunicat de presă emis de cabinetul edilului.

Întrucât deja există tensiuni în rândul comercianților care își desfășoară activitatea în cele două piețe ale orașului, dar și nemulțumiri ale clienților, însoțit de Sorin Gherman, coordonator Formație Piață - Urban Serv, edilul botoșănean a subliniat că, dacă se ajunge la suspendarea activității celor două obiective, conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), producătorii agricoli vor ajunge la proteste.

 

Prin urmare, primarul a propus ca cele două sectoare agroalimentare să funcționeze, cu anumite măsuri de siguranță însă. Acesta a sugerat să se respecte în continuare măsura purtării măștilor de către toți comercianții și clienți, spațiile să fie limitate pentru respectarea măsurilor de distanțare iar la intrările în halele de legume, lactate și carne, să fie măsurată temperatura celor care tranzitează perimetrul.

Mai mult, venind în sprijinul comercianților, primarul Cosmin Andrei a arătat că prevederile menționate în aceeași hotărâre, privind mutarea meselor din interior în exterior, nu pot fi aplicate, întrucât, atât la hala de carne, cât și la cea de lactate, acestea sunt fixate ori au vitrine frigorifice care necesită sursă de alimentare pentru funcționare.  

Nu în ultimul rând, în interiorul acestor hale sunt deschise și alte puncte de lucru, cum ar fi farmacii sau magazine care, dacă vor fi închise, se vor putea adresa instanțelor de judecată.

„Vă rog să solicitați la nivel național modificarea acestei hotărâri, pe specificul local. Ne cereți să luăm niște măsuri care nu pot fi duse la îndeplinire și nu este bine ce facem. Sunt de acord să respectăm aceleași condiții ca în super și hipermarketuri, dar să nu închidem piețele”, a fost mesajul primarului Cosmin Andrei adresat prefectului județului.

În urma acestor discuții, s-a convenit ca Primăria Botoșani, prin Administrația Piețelor, să emită o adresă către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), cu propuneri de limitare și nu de suspendare a activității.

La orele prânzului, această adresă a și fost transmisă. În linii mari, aceasta prevede limitarea numărului de clienți care vor avea acces în hale în același timp, cu circuite separate, asigurarea de dezinfectanți sau ventilarea constantă a suprafețelor închise, cu uși și geamuri deschise.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 ajunge la Botoșani!

astăzi, 15:04

De la arta naivă la fotografie, de la pictură și grafică la sculptură, instalație și literatură, NAG Botoșani propune un traseu prin spațiile în care arta se produce, se păstrează ș...

Decizie DEFINITIVĂ: Botoșăneanul care și-a omorât iubita însărcinată își petrece restul vieții în închisoare!

astăzi, 14:01

Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de botoșăneaul de 45 d...

Exercițiu internațional de amploare în județul Suceava!

astăzi, 13:13

La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți. Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare È...