Mai mulți primari din județ au spus pas ședinței Adunării Generale a Acționarilor a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Aqua programată pentru ziua de joi.
Primarii ar fi trebuit să aprobe raportul de activitatea al Consiliului Director al ADI Aqua, iar un lucru extrem de important de pe ordinea de zi era acordarea avizului asupra bugetului de venituri și cheltuieli al societății Nova Apaserv pentru anul în curs.
Întrucât nu a fost cvorum ședința a fost reprogramată, fiind obligatorie obținerea acestui aviz pentru operatorul de apă, pentru ca ulterior bugetul să poată fi aprobat de consilierii județeni care se vor întruni săptămâna viitoare în ședință ordinară.
"Având în vedere că nu este întrunit cvorumul, suntem într-un număr destul de mic, ne-ar mai trebui 17 primari reprezentanți în ADI. O să propun să reprogramăm pentru ziua de luni, la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt materiale importante pentru care va trebui obținut un aviz de la ADI pentru ca pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean să mergem să aprobăm acele proiecte de hotărâre", a precizat Liviu Toma, vicepreședintele Consiliului Județean.
Nu este pentru prima dată când primarii din județ absentează de la astfel de ședințe, o parte dintre aceștia fiind extrem de vehemenți și critici vizavi de activitatea asociației.