Zone acvatice din Botoșani, monitorizate de autoritățile de mediu

Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani marchează, și în acest an,  Ziua Mondială a Zonelor Umede prin organizarea unor activități  destinate sensibilizării și conștientizării opiniei publice cu privire la importanța conservării şi utilizării durabile a zonelor umede.

În întreaga lume sunt declarate în prezent 2293 zone umede de importanță internațională (situri Ramsar), care însumează peste 225 milioane hectare. De la data ratificării Convenției (1991) și până în prezent, în țara noastră s-au declarat 19 situri Ramsar, care acoperă o suprafață de peste 1 milion de hectare.

Tema aleasă în acest an de Secretariatul RAMSAR, „Zonele umede - pentru un viitor urban durabil”, atrage atenţia asupra faptului că, în contextul urbanizării continue, aceste ecosisteme protejează marile orașe în cazul fenomenelor meteo extreme, reduc riscul de inundații, îmbunătățesc calitatea aerului și corpurilor de apă, sunt adevărate oaze de recreere.  

 

“Chiar dacă pe teritoriul județului Botoșani nu au fost declarate situri Ramsar, există cinci zone acvatice foarte importante pentru menținerea diversităţii speciilor de păsări sălbatice, zone care au fost desemnate arii de protecţie specială avifaunistice şi sunt incluse în Reţeaua Natura 2000: Lacul Stânca-Costeşti, Iazurile de pe Valea Ibănesei-Başeului-Podrigăi,  Acumulările Rogojeşti-Bucecea,  Mlaștina Iezer Dorohoi, Iazul Mare-Stăuceni-Dracșani. Aici întâlnim habitate favorabile pentru multe specii de păsări ocrotite la nivel european cum ar fi: egreta mare, stârcul de noapte, stârcul roşu, chira de baltă, ferestraşul mic, codalbul, cormoranul mic”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, Eugen Mateciuc.

Programul stabilit pentru marcarea acestui eveniment include: simpozion cu tema “Importanţa zonelor umede din oraşe”, organizat în parteneriat cu Şcoala gimnazială “Elena Doamna“  Botoşani, monitorizarea speciilor de păsări sălbatice în trei situri Natura 2000, distribuirea de materiale informative și postarea acestora pe site-ul instituției.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...