Vreme rece pana marti!

Şi duminică, dar şi luni, vremea este mai rece decât ar fi normal. Pe de o parte, din cauza aerului polar, ce coboară peste noi dinspre nordul continentului, dar şi din cauza norilor şi ploilor care domină peisajul meteo ale acestor zile. De marţi, norii încep să se rărească şi vremea redevine însorită în toată ţara.

Ziua de duminică începe cu valori termice de la 0 la cel mult 5 grade Celsius, iar amiaza nu e nici ea mai darnică termic. Ba e chiar mai rece decât ieri, maximele urmând să fie de la 2 la cel mult 10 grade Celsius. În plus, cerul nu scapă de nori, iar ploile continuă în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, dar nu lipsesc nici din rest, e drept, pe arii ceva mai mici.

Începem săptămâna cu cer la fel de încărcat de nori şi abia după căderea serii e rost să se mai destrame. Până atunci însă, mai cad ceva precipitaţii, sub formă de ploaie prin sud-vestul ţării, ca şi în zonele de deal, dar şi sub formă de lapoviţe şi ninsori la munte. Nici amiaza de luni nu e darnică termic, aşa că vom avea parte de valori de la 4 la cel mult 12 grade.

Marţi însă în sfârşit se arată şi soarele. Cerul se mai curăţă de nori, iar mercurul devine mai îndrăzneţ în termometre urmând să indice la aiază valori de la 6 la 14 grade Celsius. E drept că vântul e o idee mai sprinten, dar nu trece de moderat nicăieri în ţară. (RTV)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...