„Vot pentru Adeline", noua escrocherie folosită de hackeri pe WhatsApp: Cum vă puteți proteja!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum WhatsApp.

Ulterior, aceste conturi sunt folosite pentru propagarea unor tentative de fraude online.

În cazul de față, mesajul transmis de atacatori utilizează următorul text: „Bună! Vă rog să o votați pe Adeline în acest sondaj, este fiica prietenei mele din București, premiul principal este o bursă pentru învățământ gratuit în Franța, asta este foarte important pentru ea. Mulțumesc mult!”, precum și un link către un site de phishing, care, de regulă, conține cuvintele „vote” și „dance”, iar la final extensia „.top/home”.

 

Astfel, după ce pagina web este accesată de persoanele în cauză, acestea observă două fete, una dintre ele fiind „Adeline” și un buton de vot, iar în clipa în care persoana dă click pe acest buton se deschide o fereastră tip pop-up (care apare brusc peste conținut, folosită pentru notificări, mesaje sau formulare) în care se solicită  „conectarea la WhatsApp pentru a putea vota”. În acest moment, utilizatorului i se solicită numărul de telefon.

„Ulterior acestei etape, pe aplicația WhatsApp, aflată pe telefonul victimei, se primește un cod necesar pentru asocierea unui dispozitiv, pe care victima îl introduce în fereastra pop-up, moment în care rămâne sub impresia că a votat. În realitate, utilizatorul a oferit atacatorilor acces la contul său de WhatsApp. Ulterior, va constata că au fost trimise mesaje neautorizate către întreaga agendă de contacte și că respectivul cont este totodată în posesia atacatorilor. S-a mai constatat și suspendarea contului de WhatsApp, ca urmare a acțiunilor de spam sau după ce persoane apropiate au informat păgubiții”, precizează DNSC. 

Directoratul Național de Securitate Cibernetică precizează că după asocierea dispozitivelor, mesajele transmise erau de două tipuri: fie replicau mesajul inițial, astfel atacatorii încercând să compromită prin aceeași metodă și alte conturi de WhatsApp, sau aveau un caracter urgent, mesaje în care se solicitau bani, de regulă suma de 1800 lei. Mesajul prin care se solicită bani conține textul „Bună, poți să-mi împrumuți 1800 RON? Am nevoie pe cardul meu sau Revolut, ți-i dau înapoi mâine”, după care se pune la dispoziție un nume de utilizator corespondent serviciului Revolut, precizând urgența prin mesajul „Acolo este alt nume pentru că mi-au blocat contul, dar trebuie urgent să fac o plată pe acest cont. Mulțumesc mult!”.

DNSC subliniază că, în cazul în care victima trimite bani, atacatorii persistă și revin cu un mesaj în care se solicită suplimentar altă sumă de bani, respectiv 2000 de RON, mesajul-capcană fiind următorul: „Îmi pare rău că te deranjez din nou, nu ai putea să transferi încă 2000 acolo? Am calculat greșit puțin, îți voi returna totul mâine.”

Accesarea site-ului fals transmis de atacatori și furnizarea codului de autentificare pot duce la compromiterea contului dvs.

Compromiterea contului dvs. pune în pericol lista de contacte cu care este asociat contul.

Deturnarea contului de către atacatori poate duce la blocarea acestuia pe motiv de spam.

Dacă dați curs cererilor atacatorilor și realizați transferul, puteți suferi pagube financiare fără posibilitatea de a recupera fondurile.

Continuarea pe: adevarul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ALERTĂ meteo de tip Cod Portocaliu în trei localități din Botoșani!

astăzi, 15:20

Trei localități din județul Botoșani se vor afla sub o avertizare meteorologică nowcasting tip cod portocaliu de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vân...

Noi detalii ies la iveală după cumplitul accident mortal de la ieșire din Flămânzi!

astăzi, 14:55

Deși inițial polițiștii au constatat doar decesul șoferului de 58 de ani, ulterior au găsit pe câmp trupul unei femei. O femeie de 85 de ani a fost găsită din întâmplare, ...

Elevi din toată țara s-au înscris la Festivalul „Gala Copilului Actor” de la Dorohoi!

astăzi, 14:02

Sâmbătă, 24 mai, și duminică, 25 mai, la Dorohoi se desfășoară Festivalul-Concurs de interpretare individuală „Gala Copilului Actor”, ediția a XII-a. Acțiunea, care va a...