Noua reglementare impune afişarea numărului Helpline 0800 500 333 în toate spaţiile publice din România
Prin această măsură, victimele abuzurilor vor avea acces mai rapid la sprijin şi informaţii, în timp ce autorităţile publice devin responsabile pentru promovarea conştientizării şi prevenirea recidivei.
Potrivit noii legi, în școli, în alte instituții publice, dar și în mijloacele de transport public afișarea acestui număr de telefon devine obligatorie.
În București, în mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București (STB), se află în derulare, deja, de mai multă vreme, o campanie pentru prevenirea violenței domestice și ajutorarea victimelor acesteia.
Campania se derulează în urma solicitării Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse către STB, care fiind o companie publică, a răspuns imediat solicitării.
„La STB, toate mijloacele de transport care sunt dotate cu LCD-uri, în salonul pentru călători, difuzează, în prezent, aproximativ de 45 de mii de ori pe zi, un clip, o campanie pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Numărul afișat, în clip, este vizibil și este la îndemâna oricărui călător”, a declaraT șeful Serviciului Comunicare al STB, Constantin Tobescu, potrivit G4Media.ro.