Viaţa de "badante" a unei botoşănence: "Am voie să fac baie o dată pe săptămână"

"La Botoşani s-au închis aproape toate fabricile, am fost în şomaj, aveam multe cheltuieli cu copiii, aşa că am plecat...". Maria V., din Botoşani,  lucrează ca "badante" de 6 ani în Italia. Unicul fiu a venit în urmă cu şapte ani în Sicilia să lucreze în construcţii şi ea l-a urmat, lăsându-şi soţul în pensie de boală şi două fiice studente.

Între timp soţul s-a stins din viaţă, iar cele două fiice şi-au terminat studiile şi s-au aşezat la casa lor. Încă trebuie să le ajute, fiindcă una aşteaptă un copil, iar cealaltă face un master în Anglia şi urmează să se căsătorească.

"Am venit pentru câteva luni, care s-au transformat în câţiva ani; la Botoşani s-au închis aproape toate fabricile, am fost în şomaj, aveam multe cheltuieli cu copiii, aşa că am plecat. La început mi-a fost greu, nu ştiam limba, dar locuiam împreună cu fiul meu care a lucrat mereu. Am început să lucrez badante, mereu fără contract de muncă. Angajatorii s-au eschivat mereu. Anul trecut am fost în România să îmi fac o operaţie la ochi şi am plătit integral fiindcă nu mai sunt asigurată. Anul viitor va trebui să merg la control şi dacă va fi nevoie de o altă operaţie va trebui să plătesc din nou".

Iată care este situaţia actuală a Mariei: "Acum lucrez de aproape doi ani la o bătrână de 92 de ani care suferă de demenţă- Are un singur fiu, căsătorit care locuieşte câteva blocuri mai încolo. Este foarte greu cu ea, fiindcă are mania curăţeniei, dezinfectării permanente, nu suportă musafirii-imediat ce pleacă rudele ei după o vizită începe să dezinfecteze. Mie nu îmi dă voie să fac baie decât o dată pe săptămână ca să nu se consume apa şi curentul de la boiler".

Urmărită prin camere video

Mania bătrânei ar putea fi subiectul unui film: "Când gătesc pasta trebuie să am obligatoriu o cârpă în mână cu care să şterg picăturile de abur care curg de la oala de mâncare pe aragaz. Nu ştiu cum am rezistat şi mai rezist fiindcă uneori mă face în toate felurile. Dar îmi aduc aminte că e bolnavă şi că toată casa e plină de camere video, fiul ei urmărind de acasă tot ce se petrece acasă. Doar în baie şi în camera mea nu sunt instalate camere video. De câte ori bătrâna devine violentă sau prea nervoasă vine fiul ei să o calmeze"

Maria are doar două ore libere pe zi, de la ora 15 la 17: "De două ori pe săptămână mă duc la fiul meu, în rest muncesc: am două scări de bloc şi două familii la care calc. Sper să reuşesc să îmi găsesc un alt loc de muncă fiindcă nu mai pot; pentru 550 de euro înnebunesc şi eu. E greu să stai zi şi noapte cu un bolnav care te termină psihic. Am avut multe greutăţi în viaţă, dar mă întreb cît voi mai rezista? La copii nu le spun tot fiindcă s-ar necăji". (Un material publicat de gazetaromaneasca.com)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii Dedeman, au decis să se retragă din acționariatul Moldova Farming!

astăzi, 17:10

Frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii și proprietarii grupului de retail de materiale de construcții Dedeman, au decis să se retragă din acționariatul Moldova Farming, unul dintre cele ma...

IPS Teofan a încreștinat cel de-al șaselea prunc al unui preot din Botoșani! - FOTO

astăzi, 15:13

Slujba de încreștinare a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți, nașul pruncului fiind de asemenea preot. ”Mulțumim Bunulu...

Iftime, de lângă ministrul Educației: ”Dezvoltarea economică înseamnă locuri de muncă, investiții și capacitatea de a păstra oamenii valoroși în regiune!”

astăzi, 14:31

Ministrul Educației, prof. univ. dr. Mihai Dimian, reprezentanți ai administrației publice, ai mediului academic și ai mediului de afaceri din regiunea de nord-est a României au participat, ...

-->