Vezi tarifele practicate de firma care eliberează adeverinţe pentru muncitorii de pe vechea platformă industrială din Botoşani!

  Reprezentaţii Instituţiei Prefectului, cei ai Casei Judeţene de Pensii şi liderii Blocului Naţional Sindical şi ai Sindicatului pensionarilor s-au întâlnit, miercuri dimineaţă, cu administratorii firmei care se ocupă de activitatea de eliberare a adeverinţelor pentru cetăţenii care au lucrat pe vechea platformă industrială a oraşului.

Principala nemulţumire a botoşănenilor care au nevoie de aceste adeverinţe şi care a fost adusă în atenţia autorităţilor este legată de tarifele practicate de societatea care gestionează aceste arhive.

"Nu am ştiut că există un tarif impus pentru eliberarea acestor adeverinţe. Au venit foarte mulţi oameni care prin prisma pensiilor mici au reclamat că sumele sunt prea mari, perioada este prea mare, omul se grăbeşte să îşi ia adeverinţa şi atunci am abordat această problemă, să găsim o cale de compromis. (....) Asta este realitatea, dacă aşa au convenit Arhivele Naţionale şi Ministerul de Interne în ceea ce priveşte tarifele unde este lege nu e tocmeală. Partea proastă este că s-a început prost de la început. Am avut lichidatori care nu au avut interes decât să îşi ia banii şi nu aveau interesul de a păstra un document de a-l preda autorităţilor", a declarat Vasile Chiru, liderul BNS Botoşani.

Tarifele pentru eliberarea adeverinţelor au fost stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, cu avizul Arhivelor Naţionale.

Societatea care se ocupă în Botoşani de gestionarea arhivelor şi eliberarea adeverinţelor este Gallileo Company SRL. Până în prezent, circa 600 de botoşăneni care au lucrat în fabricile de pe vechea platformă industrială au depus cereri în vederea eliberării adeverinţelor care să le ateste vechimea în muncă şi sporurile.

"Noi de obicei cerem carnetul de muncă şi ne uităm de la ce dată i s-a încheiat cartea de muncă la respectiva societate. Se plăteşte un avans de 50% înainte ca să am certitudinea că vine şi ridică cererea şi diferenţa când o eliberăm şi o înaintăm omului în mână, pe semnătură. Procedăm exact cum am primit ordin în legătură cu legalitatea actelor de la Arhivele Naţionale", a declarat Adrian Filip, directorul firmei.

Vezi mai jos tarifele practicate:


Eliberare document original proprietate solicitantului existent în arhivă-30 lei

Eliberarea certificat sporuri

-pentru colicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani 125 lei
-pentru solicitări ce privesc cercetarea pentru o perioadă de 6-10 ani 175 lei
-pentru soliictari ce privesc cercetarea pe o perioada de peste 10 ani 225 lei

  Eliberarea certificat grupă
-pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani 80 lei
-pentru solicitări ce privesc cercetarea pentru o perioadă de 6-10 ani 120 lei
-pentru solicitari ce privesc cercetarea pe o perioada de peste 10 ani 160 lei

Eliberare certificat venituri
-pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani 140 lei
-pentru solicitări ce privesc cercetarea pentru o perioadă de 6-10 ani 230 lei
-pentru solicitari ce privesc cercetarea pe o perioada de peste 10 ani 300 lei

Activitatea de cercetare pentru eliberarea de copii şi extrase de pe documentele deţinute, altele decât certificatele-8 lei pe pagină

Activitatea de eliberare a copiilor extraselor de pe documente- 2 lei pagina

Până în prezent a fost preluată arhiva de la societatea Moldova SA, fosta Întreprindere Textila din anul 1950 până în 2007, dar şi de la Integrata, Madexin (fosta fabrică de mobilă), Avicola Botoşani. 
 
Telefonul la care pot fi contactaţi reprezentanţii firmei Gallileo Company este 0231.562.255.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Întrebările strigătoare la cer ale unui botoșănean care și-a înmormântat copilul: ”De ce a trecut fiul nostru prin 3 spitale?” / ”Câți copii mai trebuie să sufere?”

astăzi, 13:23

A lăsat în urmă inimi sfâșiate de durere, dar și multe întrebări lăsate fără răspuns. Un sistem de sănătate deficitar sau medici care nu au luptat de ajuns pentru viața p...

VIDEO - Bărbat inclus de nemți în categoria „Most Wanted”, prins de polițiștii botoșăneni!

astăzi, 12:25

În cursul zilei de astăzi, 2 august 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au depistat, pe raza județului, un bărbat urmărit internațional, inclus de ...

Doi magistrați din Botoșani, pe lista primelor decrete semnate de Nicușor Dan!

astăzi, 08:58

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, 96 de decrete privind pensionarea unor judecători şi procurori, dar și numirea în alte funcții din magistratură. La majoritatea data de pensiona...