VADIM CASTIGA TEREN! Codrin Stefănescu si Marius Marinescu se inscriu în PRM
Stiri Botosani Wednesday, 6 May 2009 ActualitatePotrivit surselor citate, anunţul privind înscrierea celor doi în PRM ar urma să fie făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă a liderul PRM Corneliu Vadim Tudor.
Ştefănescu a mai fost înscris în PRM, în legislatura trecută, când a devenit şi deputat al partidului condus de Vadim Tudor, însă, la puţin timp după obţinerea mandatului de parlamentar, el a demisionat din PRM, după un conflict cu liderul partidului.
Vicepreşedintele PC Codrin Ştefănescu a anunţat, luni, că a demisionat din PC, precizând că unul dintre motivele demisiei sale îl reprezintă faptul că, sub conducerea preşedintelui partidului Daniela Popa, PC a ajuns "sclav pe plantaţia lui Geoană".
Ştefănescu a declarat pentru MEDIAFAX că "Daniela Popa a vândut demult partidul PSD" şi că l-a rugat pe preşedintele fondator Dan Voiculescusă preia din nou conducerea partidului sau să se organizeze un Congres pentru alegerea unui alt preşedinte, cum ar fi Popescu Piedone sau Codruţ Şereş, dar Voiculescu nu a vrut să facă acest schimb.
"În continuare, rămân consecvent principiilor mele şi voi continua să lupt împotriva Guvernului bicefal Boc-Geoană. Îi anunţ pe toţi adversarii mei politici că demisia mea din PC nu înseamnă că renunţ la viaţa politică. În zilele următoare voi decide asupra ofertelor politice pe care le-am primit", declara Codrin Ştefănescu.
El spunea că şi vicepreşedintele PC Marius Marinescu a demisionat, vineri, din PC.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.68 secunde