USR Botoșani a decis revocarea întregii conduceri la nivel județean!

Procesul de alegeri interne din USR Botoșani în plină defășurare. Duminică, 23 iunie, reprezentanți ai filialelor din județ au stabilit delegația USR Botoșani pentru Congresul Național din 29 iunie.

Delegația este formată din Raluca Curelariu, Cristina Lăcătușu, Magda Oleniuc, Lilioara Nastasiu, Mihaela Negru și Dan Sandu.

În cadrul Congresului de sâmbătă, delegați din toată țara vor stabili candidatul USR la președinția României și vor alege și un nou Birou Național.

În această săptămână, USR își desemnează și președintele la nivel național, prin votul electronic al tuturor membrilor.

În cadrul Conferinței Județene de duminică, 23 iunie, s-a decis și revocarea întregii conduceri de la nivel județean. Alegerile pentru Biroul județean, respectiv președinte al filialei județene, vor avea loc pe 7 iulie.

La nivelul filialei municipale Botoșani, ca urmare a demisiei președintelui – Raluca Curelariu, dar și a altor membri ai Biroului Local, alegerile vor fi organizate în zilele de 5-6 iulie.

(Comunicat USR Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu, noaptea trecută, într-o gospodărie din Ungureni din cauza coșului de fum neprotejat termic!

astăzi, 08:57

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. O parte din acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz ...

Calendar Ortodox, 8 noiembrie 2026: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

astăzi, 08:00

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi ...

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...