Un român care lucra pe un câmp în Italia a decedat din cauza caniculei

Românul în vârstă de 37 de ani lucra pe un teren agricol în comuna San Martino Buon Albergo, situată în apropiere de Verona. Românul se afla pe câmp împreună cu fratele său şi lucrau la construcţia unei sere, potrivit Mediafax.

Victima a fost transportată în stare gravă la spital, dar a murit în scurt timp. Se pare că decesul a fost provocat de temperaturile caniculare care afectează Italia.

Protecţia Civilă italiană a lansat vineri o alertă de caniculă de nivelul trei, cel mai ridicat, pentru 18 mari oraşe din ţară, între care Roma şi Milano, în timp ce Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o linie telefonică gratuită pentru a veni în sprijinul populaţiei. Astfel, din nordul ţării (Trieste, Veneţia, Verona sau Genova) până în sud, la Neapole, peninsula se află sub influenţa unei mase de aer foarte cald şi umed, cu temperaturi cu aproximativ 5 grade Celsius mai mari decât media sezonului
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...