SupravieÅ£uitorii au Å£inut sub tăcere oroarea care s-a petrecut acolo, în Duminica de PaÅŸte, din 1 aprilie 1941, când trupele sovietice au ucis sute, poate mii, de refugiaÅ£i români - bărbaÅ£i, femei ÅŸi copii - care încercau să treacă (graniÅ£a spre România, nota mea) prin pădure.
PrăbuÅŸirea Imperiului sovietic a scos însă acel căluÅŸ, din cauza căruia atrocităţile comise la Fântâna Albă au rămas un secret nemărturisit al celui de-al Doilea Război Mondial. Oamenii au început să vorbească.
"Vrem să începem să facem săpături, să descoperim cadavrele, dar nu am obÅ£inut încă permisiunea din partea autorităţilor", spune Petru Grior, un lider al comunităţii române locale.
Ecaterina Suceveanu, în vârstă de 67 de ani, stă în ograda casei ei ÅŸi îÅŸi aminteÅŸte de vărul ei, Constantin, ÅŸi de sute de alÅ£i români care au fost împuÅŸcaÅ£i fără milă în locul acela.
SoldaÅ£ii au deschis focul în oamenii care mergeau în procesiune spre România, Å£inând sus, deasupra capetelor, crucile mari, pe care le luaseră din bisericile satelor lor.
"Nu am să uit niciodată Duminica aceea de PaÅŸte. Åži acum o mai văd noaptea, în vis", a declarat pentru Reuters Ecaterina Suceveanu, o ţărancă din partea locului. Mărturia ei a fost confirmată de alÅ£i săteni intervievaÅ£i de Reuters.
O supravieÅ£uitoare, care a cerut ca numele să nu îi fie menÅ£ionat, a declarat că a văzut, mai târziu, cum se miÅŸca stratul subÅ£ire de pământ aruncat peste groapa comună din pădure, deoarece unii dintre cei care fuseseră îngropaÅ£i acolo mai erau încă vii.
Fântâna Albă, cum e denumit locul în limba română, se află în Bucovina de Nord, o parte din România care a fost anexată cu forÅ£a de dictatorul sovietic Iosif Stalin în 1940, împreună cu alte provincii româneÅŸti.
Anexarea a făcut parte dintr-un tratat secret (al lui Stalin) cu Germania nazistă, cu care România fusese aliată în război.
Acum, liniÅŸtea pare să domnească peste acest Å£inut unde trăiesc ţărani prosperi ÅŸi zâmbitori, cu gospodării dichisite ÅŸi case vopsite în culori vii, ghemuite pe dealuri molcome, presărate cu păduri înalte de brazi, fagi ÅŸi mesteceni. Amintirile despre violenÅ£ele din trecut mocnesc însă aproape de suprafaţă.
Petru Grior, în vârstă de 42 de ani, preÅŸedintele Societăţii Golgota, un grup de presiune al etnicilor români, spune că masacrul, deportările în masă ÅŸi colonizarea cu ruÅŸi ÅŸi alte grupuri etnice au redus populaÅ£ia română autohtonă de la o majoritate de 80 la sută, în 1940, la o minoritate de 20 la sută.
Comunitatea română din nordul Bucovinei este estimată în prezent între 180.000 ÅŸi 200.000 de oameni, un sfert din populaÅ£ia dinainte de 1941.
Numărul exact al victimelor masacrului de la Fântâna Albă nu este cunoscut. Românii din partea locului spun că ar putea fi chiar ÅŸi 5.000.
Unii oameni de acolo au ajuns în România, unde sovieticii au instalat la putere un regim comunist după cel de-al Doilea Război Mondial.
AlÅ£ii au fost adunaÅ£i ÅŸi deportaÅ£i la mare depărtare. Unii dintre ei s-ar putea să mai fie ÅŸi acum în exil. PuÅ£inii care au supravieÅ£uit pustietăţilor sălbatice din Siberia sau Kazahstan s-au întors, în cele din urmă - ÅŸi au început să vorbească acum.
Familia Ilenei Vătăcean, acum în vârstă de 68 de ani, a supravieÅ£uit masacrului, dar au fost toÅ£i deportaÅ£i în Asia Centrală. "Am stat ÅŸapte ani în Kazahstan, din 1941 până în 1948, împreună cu alte 40 de familii de români", spune ea.
Societatea Golgota, cu sediul în capitala Bucovinei de Nord, CernăuÅ£i, strânge mărturii de la supraveÅ£uitori ÅŸi de la cei deportaÅ£i.
Petru Grior cercetează arhivele de stat sovietice, în căutarea dovezilor despre chinurile la care au fost supuÅŸi românii sub regimul stalinist.
Ecaterina Suceveanu îÅŸi răscoleÅŸte memoria ca să-ÅŸi amintească detaliile acelei zile.
"Era Duminica de PaÅŸte ÅŸi oamenii s-au strâns la biserica din sat", spune ea. "Au scos crucile mari ÅŸi prapurii ÅŸi au pornit în procesiune (spre România). Dar nu au ajuns niciodată acolo".
Femeia îÅŸi aminteÅŸte că trupele armatei sovietice au încercat de mai multe ori să oprească procesiunea, înainte de a ajunge la noua graniţă cu România.
"Oamenii din satele noastre au refuzat să se oprească. Åži-au ridicat crucile deasupra capetelor ÅŸi au mers spre moarte plângând".
SoldaÅ£ii îi aÅŸteptau în pădure, în cuiburi de mitraliere, gata să tragă la ordin. "Vărul meu a fost printre primii care au fost seceraÅ£i. A fost împuÅŸcat în cap, când încerca să acopere cu trupul lui un băiat din sat", povesteÅŸte Ecaterina Suceveanu.
Băiatul a fost unul dintre puÅ£inii supravieÅ£uitori care s-au întors în sat în noaptea aceea. "Ne-a adus căciula lui Constantin. Am găsit înăuntru o bucată de os din craniul lui, plină de sânge, ÅŸi am pus-o într-un borcan. O Å£inem ÅŸi acum, sunt moaÅŸtele familiei noastre".
Elena IliuÅ£an are 35 de ani ÅŸi spune că s-a alăturat ÅŸi ea pelerinajului comemorativ la Fântâna Albă din Duminica de PaÅŸte, anul trecut, când sute de români din satele învecinate au refăcut "drumul crucii" spre pădurea unde rudele ÅŸi prietenii lor sunt îngropaÅ£i în gropi comune, anonime.
Societatea Golgota a ridicat două cruci de piatră pe locul unde se crede că se află gropile comune. În apropiere, o cruce simplă de lemn a fost înfiptă în pământ, la un an după masacru.
"În trecut era interzis să vorbim despre Fântâna Albă", spun Elena IliuÅ£an. "Dar acum suntem liberi să vorbim ÅŸi trebuie să o facem, pentru că nu se ÅŸtie niciodată cât timp va dura această libertate".
Sursa: Cotidianul
