Ucraina va majora preţul gazelor naturale cu 50 la suta!
Stiri Botosani Friday, 28 March 2014 ActualitateUcraina va majora preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici cu 50% începând cu data de 1 mai 2014, urmând să implementeze noi majorări conform unui calendar care se întinde până în anul 2018, a declarat miercuri un oficial de la compania energetică de stat Naftogaz, transmit AFP şi Reuters, citate de jurnalul.ro.
Măsura, care va fi nepopulară pentru cetăţenii obişnuiţi cu preţul subvenţionat la gaze naturale din perioada sovietică, a fost luată la cererea Fondului Monetar Internaţional, în schimbul acordării unui program de asistenţă financiară.
Pentru consumatorii industriali, majorarea preţului gazelor naturale va fi de 40% şi se va aplica de la 1 iunie, a declarat Iuri Kolbuchin, unul dintre responsabilii companiei energetice Naftogaz.
Marţi, ministrul ucrainean de Finanţe, Oleksander Shlapak, a declarat că Ucraina negociază cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un împrumut de 15-20 de miliarde de dolari.
`Ne îndreptăm spre încheierea cu succes a unui program. Cred că vom primi ceea ce am cerut. Este vorba despre o sumă de 15-20 de miliarde de dolari`, a spus Shlapak.
Ultimul acord stand-by cu FMI al Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari, a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici. Un înalt oficial de la FMI a declarat recent că autorităţile ucrainene sunt decise să adopte reformele necesare în schimbul ajutorului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor!
Un incendiu s-a produs, luni seară, într-o locuință din localitatea Cristești. Alarma a fost dată de vecini. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul DetaÈ...
Șofer din Botoșani, amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile!
Polițiștii ieșeni au tras pe dreapta un bărbat din județul Botoșani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Plugari, cu o viteză de 137 km...
Trușești atrage 155.475 de euro pentru stocarea energiei produse din surse regenerabile
O nouă cerere de finanțare, depusă la AFIR, vizează dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile în comuna Trușești, județul Botoșani. Pro...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.10 secunde