Oficialii județului și șefii de instituții, întâlnire de lucru la Prefectură cu senatorul Mircea Geoană - FOTO

  Senatorul Mircea Geoană s-a întâlnit, vineri dimineață, la Instituția Prefectului cu oficialii județului și cu șefii instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cei din domeniul sanitar-veterinar și mediu.

  La întâlnire participă și Ion Coșer, consulul general al Republicii Moldova la Iași, Vasyl Boiechko, consulul general al Ucrainei la Suceava și Viorel Tomescu, Ministru plenipotențiar în Ministerul Afacerilor Externe, senatorul Doina Federovici și deputatul Mihai Baltă, vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu și primarul Ovidiu Portariuc.

Vizita lui Mircea Geoană, care este și Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, este una de lucru.

După întâlnirea de la Prefectură, acesta se va deplasa la Vama Stânca – Costeşti unde se va întâlni cu lucrătorii din Vamă și primarii de pe ambele părţi ale frontierei.

La amiază este programată o întâlnire la Instituţia Prefectului cu oficialii, la care vor fi invitaţi: membrii Colegiului Prefectural, primarul Ovidiu Portariuc, primari ai oraşelor şi comunelor de frontieră. De la Botoșani, Geoană va pleca la Iași.





















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor!

astăzi, 09:27

Un incendiu s-a produs, luni seară, într-o locuință din localitatea Cristești. Alarma a fost dată de vecini. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul DetaÈ...

Șofer din Botoșani, amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile!

astăzi, 09:11

Polițiștii ieșeni au tras pe dreapta un bărbat din județul Botoșani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Plugari, cu o viteză de 137 km...

Trușești atrage 155.475 de euro pentru stocarea energiei produse din surse regenerabile

astăzi, 08:42

O nouă cerere de finanțare, depusă la AFIR, vizează dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile în comuna Trușești, județul Botoșani. Pro...