Nouă unități administrativ-teritoriale din Botoșani prezintă, luni, incidențe de infectare cu COVID-19 mai mari decât 3 la mia de locuitori, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Cele mai ridicate rate de infectare sunt raportate în comunele Ripiceni (4,71), Todireni (4,49) și Stăuceni (4,00), zone care se încadrează aplicării unor restricții suplimentare celor valabile în scenariul „roșu”. Cea mai mare creștere a indicelui s-a înregistrat în prima dintre unități, unde duminică rata era de 3,27.
De asemenea, în scenariu epidemiologic „roșu” se încadrează comunele Corlăteni (3,06), Manoleasa (3,60), Nicșeni (3,80), Știubeni (3,31) și Vârfu Câmpului (3,04), precum și municipiul Botoșani (3,60).
La nivel județean, rata este de 1,95.
65 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, arată aceeași statistică. Dintre aceștia, 33 sunt locuitori ai municipiului Botoșani.