Top 5 universităţi care dau profi de 1

Un document al Ministerului Educaţiei arată că marile universităţi de stat dau şi absolvenţi foarte slabi. Aproape 40% din profesorii care au picat cu note sub 5 la titularizare sunt produsul a cinci universităţi, din care patru de stat.

Surpriza este completă: printre cele cinci universităţi care au produs cei mai mulţi dintre profesorii care au picat lamentabil la examenul de titularizare din luna iunie, doar numele uneia dintre ele putea fi prevăzut: "Spiru Haret" (USH). Urmează, în ordine, "Babeş-Bolyai" din Cluj (UBB), Universitatea din Bucureşti (UB), cea din Craiova şi "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Trei dintre aceste instituţii ocupă şi podiumul în clasamentul celor mai bune universităţi din România, potrivit clasificării făcute recent de Asociaţia Universităţilor Europene.

Prima surpriză

Potrivit documentului intern al Ministerului Educaţiei, obţinut de Adevărul" , UBB numără peste 650 de candidaţi cu note mai mici decât 5-ul de trecere, la distanţă destul de mare totuşi, faţă de numărul absolvenţilor cu performanţe similare proveniţi din celelalte două mari universităţi ale României: 460 - UB şi aproximativ 440, "Al. I. Cuza" din Iaşi.



Nevoia acestei analize a venit în urma unui examen de titularizare încheiat într-o notă asemănătoare Bacalaureatului. Doi din trei candidaţi din acest ultim examen la nivel naţional au ratat catedra pentru că au luat note sub 7. Mai mult, unul, din trei candidaţi a luat mai puţin de 5, cu toate că examenul era din disciplina la care candidatul urma să devină profesor. În aceste condiţii, şefii de la Educaţie s-au gândit să vadă de unde vin candidaţii nepregătiţi.

"Vă mărturisesc că tocmai acest lucru vreau să-l elimin. Există prejudecăţi care trebuie înlăturate. În ceea ce priveşte provenienţa unui candidat pentru poziţia de profesor în învăţământul preuniversitar, operează foarte multe prejudecăţi. Or, analiza pe care am făcut-o arată că tocmai la pomul lăudat nu trebuie să te duci cu sacul", explică secretarul de stat Oana Badea.

Profesor, doar cu masterat

Soluţia o reprezintă, consideră oficialul, introducerea cât mai rapidă a masteratului didactic, aşa cum cere deja Legea educaţiei. "O spun mereu: nu e suficient să fii un bun matematician, fizician sau filosof, e foarte important să fii un bun comunicator al materiei respective.  Trebuie să fii capabil să comunici interesant şi atractiv cu elevii. Or acest lucru lipseşte". Iar în câţiva ani, deţinerea acestui masterat va fi o condiţie pentru ca un absolvent de facultate, indiferent de unde ar proveni, să poată ajunge profesor la catedră.


Adevarul.ro
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...