Surpriza: ambasadorul SUA valideaza documentele Wikileaks Romania
Stiri Botosani Friday, 1 April 2011 ActualitateLuni, 28 martie, într-un comunicat oficial al Ambasadei SUA la București, se precizează următoarele: "Departamentul de stat nu comentează cu privire la materiale, inclusiv documente confidențiale, care este posibil să fi ajuns în presă. Noi nu ne putem pronunța asupra autenticității nici unui document oferit presei".
Contactat de jurnaliști, tot luni, Gitenstein se ține tare și refuză, cu îndîrjire, orice comentariu. Pînă aici, o atitudine absolut de înțeles.
Joi, însă, prezent la Bursa de Valori București, Gitenstein e întrebat de presă ce a vrut să spună cu expresia "rață șchioapă" folosită la adresa guvernului român, potrivit unuia dintre documente. Iar diplomatul – surpriză – chiar explică, fără rezerve, ce a vrut cu adevărat să spună la vremea respectiv. "Nu înseamnă că e ceva ilegitim legat de Guvern. Tot ceea ce descriam era ceea ce se întâmpla. Cred că era în octombrie sau în noiembrie 2009, când Guvernul căzuse, dar era funcţional în aşteptarea unui nou mandat al Executivului", a spus Gitenstein.
Adevărata știre nu e că "rață șchioapă" n-ar fi o formulă peiorativă, ci că ambasadorul american validează conținutul documentului Wikileaks, în ciuda deciziei anunțate de a comenta în vreun fel asemenea texte. Ceea ce are un impact indirect și asupra celorlalte documente apărute la noi. Dacă ar fi fost consecvent, răspunsul lui Gitenstein trebuia să fie, "Sorry, am mai spus-o, nu comentez!".
Ce s-a întîmplat de luni pînă ieri, în ceea ce privește documentele Wikileaks? Simplu: a început să prindă teren ideea că ele nu sunt documente autentice, ci făcături, eventual ale serviciilor secrete autohtone.
Intervenția lui Gitenstein de azi denotă clar că americanii au interesul ca documentele Wikileaks de România să fie luate în serios. De ce, probabil vom începe să înțelegem peste mai multă vreme. (inpolitics.ro)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”
Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...
UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde