Sophia, un robot construit la Hong Kong, a ținut o prezentare în care și-a demonstrat capacitățile "umane" de expresie.
Arabia Saudită a acordat cetățenie unui robot, un gest făcut în premieră mondială, ieri, la un târg de investiții în tehnologie ținut în această țară.
„Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg pe oameni și să le câștig încrederea”, a spus robotul.
Întrebată dacă roboții pot avea conștiință și să știe că sunt roboți, Sophia a răspuns: „De unde știi că tu ești om?”
„Vreau să-mi folosesc inteligența artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuințe mai inteligente, să construiesc orașe mai bune”, a adăugat ea.
Ea a devenit astfel primul robot din lume care primește cetățenia unui stat, cea a Arabiei Saudite.
„Sunt foarte onorată și mândră pentru această distincție. E un moment istoric să fiu primul robot din lume să fie recunoscut ca fiind cetățean”, a spus Sophia.
Marți, Arabia Saudită a anunțat în cadrul acestui eveniment că plănuiește să construiască un mega-oraș în valoare de 500 de miliarde de dolari, organizat în jurul roboților și energiilor regenerabile, pe coasta Mării Roșii.