Simpozion național de didactică de nota 10

Un simpozion didactic aflat la ceas aniversar a marcat prin calitate învăţământul preuniversitar botoşănean şi naţional. Este vorba despre Simpozionul Naţional de Didactică, organizat de Şcoala Gimnazială Nr.10 Botoşani, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Casa Corpului Didactic Botoşani, sub genericul "Tradiţional şi modern în învăţământul românesc- noi perspective curriculare".
 
Evenimentul, care a fost iniţiat din entuziasm şi din dragostea faţă de profesia ce înnobilează existenţa cotidiană de către dascălii de prestigiu din Şcoala Gimnazială Nr.10 Botoşani, a sărbătorit lucrările unei noi ediţii, aceasta fiind cea de-a X-a, şi care s-a dovedit o manifestare didactică de nota 10.

Evenimentul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor participanţilor,  reuşind să se înscrie onorant şi cu succes în paleta largă a evenimentelor şi manifestărilor pe care Şcoala Gimnazială Nr.10 le găzduieşte prin tradiţie, dovedind valoarea înaltă acordată de colectivul său de cadre didactice experienţei, competenţei şi excelenţei în educaţie.
Demersul al cărui conţinut vizează cercetarea didactică şi-a propus ca obiective principale: creşterea competenţei profesionale şi asigurarea calităţii educaţiei pentru toţi elevii, promovarea unor practici şi iniţiative privitoare la realizarea unui curriculum corespunzător indicatorilor şi standardelor de calitate, optimizarea procesului de formare continuă a cadrelor didactice, realizarea unor demersuri pedagogice creative, cu un caracter inter şi transdisciplinar, necesare în viaţa activă postşcolară. 

Aşadar, sâmbătă, 18 mai 2013, Şcoala Gimnazială Nr.10 Botoşani a fost gazda simpozionului la care au participat peste trei sute de dascăli cu lucrări şi materiale de cercetare sau exemple de bună practică, aproape din toate judeţele ţării: Constanţa, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Teleorman, Arad, Brăila, Vaslui, Iaşi, Bihor, Prahova, Dâmboviţa, Suceava, Bucureşti, Cluj, Neamţ, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Argeş, Buzău, Hunedoara, Tulcea, Dolj, Gorj, Olt, Braşov, Galaţi, Vrancea, Botoşani, dar şi din Republica Moldova.

Deschiderea festivă a lucrărilor simpozionului a avut loc în Aula Colegiului Naţional "A.T.Laurian", având ca invitat special pe conferenţiar universitar doctor Mina-Maria Rusu, inspector general în Ministerul Educaţiei Naţionale, care a subliniat: "La cea de-a X-a ediţie a acestui simpozion, putem afirma că manifestarea are o reală dimensiune educaţională şi o conotaţie culturală. Prin această formă de exprimare a experienţei didactice, profesorii, învăţătorii şi educatoarele, au contribuit şi la o carte de vizită a judeţului Botoşani, a ţării, multe dintre apariţiile editoriale, ale ediţiilor anterioare, fiind promovate şi în afară României, acolo unde se predă în limba română".

În plen, au avut intervenţii şi prof. Gheorghe Onofraş – directorul şcolii organizatoare, prof. Marilena Mardare – inspector şcolar general adjunct la I.S.J. Botoşani, prof. Silvia Diaconu – director al Casei Corpului Didactic Botoşani şi prof. Mărioara Şchiopu – coordonatorul evenimentului. Mesajele de bun-venit au început cu următoarele cuvinte ce aparţin organizatoarei evenimentului: "Fiţi bineveniţi, aici, în grădina Akademos, la Botoşani, în preajma teilor eminescieni, cu parfum de flori de Luchian, cu acorduri de rapsodie enesciană şi cu file de istorie din pana savantului Iorga. Fiţi bineveniţi aici, la ceas aniversar şi fie-vă inspiraţia la culme, iar cuvântul încărcat de sensuri care să atârne greu şi nobil în pomul cunoaşterii!".

În cadrul manifestării ştiinţifice, ce s-a desfăşurat apoi pe secţiuni, au fost abordate componentele fundamentale ale didacticii şi pedagogiei actuale, care îmbină armonios aspectele tradiţionale cu cele moderne în actul educaţional formal şi nonformal.
Simpozionul a fost un succes, adunând articole şi prezentări Power Point din domeniul proiectării didactice inovative şi creând o punte de legătură între specialiştii din educaţie. Cadrele didactice au avut posibilitatea de a discuta şi analiza problematica reformei sistemului educaţional, precum şi de a stabili noi contacte între instituţiile de învăţământ în care lucrează.

Cele mai valoroase lucrări vor fi publicate într-un volum colectiv cu titlul "Deschideri europene" şi distribuit instituţiilor şcolare participante la acţiune.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Femeia din Botoșani care și-a ucis partenerul, apoi l-a îngropat în curte, a fost trimisă în judecată!

astăzi, 13:39

Botoșăneanca în vârstă de 50 de ani, care după ce l-a omorât pe bărbatul cu care își împărțea viața a plecat în străinătate, este acum judecată pentru v...

Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum până luni la amiază: Trebuie să demisioneze din toate funcțiile din administrație!

astăzi, 12:57

Premierul Ilie Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum ca, până la ora 12, să demisioneze din toate funcțiile din administrație, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Este vor...

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...